12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPacea rușilor și războiul turcilor în Siria

Pacea rușilor și războiul turcilor în Siria

Dorința Rusiei, în colaborare cu Turcia și Iranul, de a trasa un viitor în Siria care să le servească exclusiv interesele, a fost decredibilizată prin absența factorilor-cheie ale unui eventual acord de pace. Doar ONU a decis, în ultimul ceas, să dea importanță congresului de la Soci, după ce Moscova a formulat în avans o declarație comună a participanților la eveniment, ce conținea 12 principii negociate la Geneva. SUA și Uniunea Europeană nu sprijină niciun demers ce privește reconstrucția Siriei sub coordonarea Rusiei.

     Constituția, lăsată în grija ONU

Un factor-cheie, noua Constituție a Siriei, a fost lăsată de Moscova, care o elaborase deja, în grija ONU. Emisarul special al Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, va conduce o comisie constituţională ce va fi înfiinţată la Soci, cu ocazia „dialogului surzilor”, cum a fost numit în lipsa participanților care contează.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „încrezător în faptul că Congresul de la Soci va fi o contribuţie importantă pentru relansarea negocierilor de pace de la Geneva sub egida ONU”, autorizând astfel demersul rușilor.

    Turcia curăță granița, cu sau fără americanii prezenți

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că va curăţa întreaga sa frontieră cu Siria, ărecizând că va extinde operaţiunea militară împotriva kurzilor din provincia siriană Afrin și în zona în care se află trupe americane. Pe care le-a somat să se retragă.

Drept răspuns, SUA au anunțat că nu se vor retrage din Manbij, a declarat generalul american Joseph Votel. Acest lucru înseamnă că există riscul ca trupele americane să intre în conflict cu militarii turci dacă Ankara se va ţine de cuvânt şi va avansa în zona respectivă. Generalul a declarat că retragerea forţelor americane din Manbij „nu este ceva ce luăm în considerare”.

Manbij este o piesă cheie în nordul Siriei fiind situat la nord-est de Aleppo şi la 40 de km distanţă de Jarabulus, oraş ce stă pe graniţa dintre Turcia şi Siria.

Turcia a lansat o operaţiune terestră „Ramura de măslin”  la graniţa cu Siria acum o săptămână pentru a încerca să scoată forţele kurde, susţinute de americani, din zonă. Incursiunea militară a provocat tensiuni între SUA şi Turcia, americanii susţinând forţele kurde în lupta contra ISIS.

O convorbire telefonică de săptămâna trecută dintre preşedintele american Donald Trump şi cel turc, Recep Tayyip Erdogan, nu a clarificat situaţia.

Conform Casei Albe, Trump a făcut apel la Turcia pentru a fi precaută şi să evite orice acţiuni ce ar putea crea conflicte între forţele turce şi americane. De cealaltă parte, oficialii turci au susţinut că în cadrul convorbirii telefonice, Erdogan i-a cerut lui Trump retragerea trupelor din Manbij.

„Pas cu pas, vom curăţa întreaga frontieră”, a declarat Erdogan, la câteva ore după ce armata turcă a cucerit Jebel Bursaya, un punct strategic important pentru ofensiva Turciei din Siria.

Pentru că unitățile kurde nu au intrat niciodată în lupte pe care nu le puteau câștiga, se pare că liderii YPG analizează posibilitatea de a preda Afrin regimului sirian, conform unei surse de la Moscova. Farah Patiev, președintele Autonomiei Federale Culturală și Națională a Kurzilor, a admis că există negocieri în acest sens. Caz în care, motivul războiului turcilor în Siria nu mai este valabil.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, se află într-o vizită la Moscova, unde subiectul Siria este pe primul plan. Dorința Israelului, care coincide cu cea a SUA, ca Iranul să-și retragă milițiile șiite pro-Assad de pe teritoriul Siriei nu a fost niciodată garantată de Moscova.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă