8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalOptsprezece deputaţi prosârbi au fost arestaţi în parlamentul muntegrean

Optsprezece deputaţi prosârbi au fost arestaţi în parlamentul muntegrean

Potrivit Bisericii sârbe – principala instituţie religioasă în Muntenegru -, această lege cu privire la ”libertatea religioasă” va conduce la o spoliere a mănăstirilor şi bisericilor.

SPC deţine sute de mănăstiri şi mii de metri pătraţi de pământ în acest mic stat balcanic, în care 72% dintre cei 620.000 de locuitori sunt ortodocşi.

Legea, care a fost adoptată de majoritatea parlamentară, prevede naţionalizarea bunurilor pe care bisericile nu pot dovedi că le deţineau înainte de 1918. La această dată, Muntenegrul şi-a pierdut independenţa şi a intrat în regatul sârbo-croato-sloven.

Cei 18 deputaţi, din cadrul Frontului Democratic (FD), care suţin poziţia Bisericii sârbe cu privire la această lege, se aflau vineri la interogatoriu în sedii ale poliţiei, potrivit presei locale.

Ei au ameninţat în dezbaterile în Parlament, joi, cu provocarea unor incidente şi chiar cu luarea armelor, în cazul în care este adoptată legea.

Ei şi-au îndemnat simpatizanţii să blocheze drumuri în întreaga ţară şi să iasă în stradă.

După ce majoritatea parlamentară le-a respins amendamentele, deputaţii FD au aruncat o petardă în hemiciclu, dar şi PET-uri de plastic, au vandalizat mobilier şi microfoane şi au încercat să atace fizic deputaţi din cadrul majorităţii, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă