Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Consiliul de Securitate al ONU a pus pe lista neagră 49 de nave şi companii maritime

ONU sancţionează nave şi întreprinderi nord-coreene pentru violarea embargoului

Consiliul de Securitate al ONU a pus pe lista neagră 49 de nave şi companii maritime acuzate că ajută Coreea de Nord să ocolească sancţiunile internaţionale impuse ca urmare a testelor nucleare şi balistice ale Phenianului.

Share

Gabriela Anghel 0 comentarii

Actualizat: 03.04.2018 - 07:46

Comitetul de sancţiuni al Consiliului de Securitate a acţionat la cererea Statelor Unite şi a luat măsuri împotriva a 21 de companii maritime – din care cinci cu baza în China – şi a 15 nave nord-coreene, 12 nave străine și a unui om de afaceri taiwanez.

Mişcarea creşte presiunea asupra Phenianului, în timp ce preşedintele ţării, Kim Jong-un, se pregăteşte pentru întâlniri cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, pe 27 aprilie,  şi cu președintele american în luna mai.

Trump a acceptat o întâlnire cu Kim, dar a anunţat că „sancţiunile şi presiunile maximale vor fi menţinute”.

Cele 12 nave străine sunt supuse unei interdicţii portuare internaționale şi vor fi radiate, în timp ce celor 15 nave nord-coreene le sunt înghețate bunurile, 13 dintre acestea având şi interdicţii de acostare în porturi.

Omul de afaceri taiwanez Tsang Yung Yuan este acuzat de coordonare a „exporturilor de cărbune nord-coreean împreună cu un broker nord-coreean care operează dintr-o terţă ţară şi de alte activităţi de evaziune”.

Bunurile acestuia au fost sechestrate și are interdicție de călătorie. Activele celor 21 de companii maritime, care au sedii în Insulele Marshall, Singapore, Panama şi Samoa, vor fi puse sub sechestru.

În februarie, Washingtonul a cerut sancţiuni pentru 33 de nave, 27 de companii maritime şi pentru omul de afaceri taiwanez. China a amânat să răspundă cererii, fără să ofere motive.

Din 2006, Consiliul de Securitate a interzis exporturile nord-coreene de cărbune, fier, plumb, textile şi de fructe de mare, ca şi importurile de petrol şi de produse petroliere rafinate.

De această dată, este un set foarte larg de sancţiuni ca urmare a violării embargoului economic ce loveşte Coreea de Nord.

Comentarii

loading...