12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalOMS amână o pronunțare tranșantă în privința pașapoartelor imunitare

OMS amână o pronunțare tranșantă în privința pașapoartelor imunitare

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu recomandă încă utilizarea așa-numitelor „pașapoarte imunitare” cu date privind vaccinarea împotriva coronavirusului. Melita Vujnovich, reprezentantul OMS în Rusia, a declarat pentru agenția TASS faptul că, în acest stadiu, ”OMS nu recomandă utilizarea „ certificatelor de vaccinare” pentru călători, deoarece există multe elemente de luat în considerare”.

„De asemenea, suntem încă în primele etape de înțelegere a răspunsului imunitar complet la COVID-19. Răspunsul imunitar este probabil mai dificil decât ceea ce poate fi determinat prin măsurarea individuală a anticorpilor la COVID-19 la un moment dat, motiv pentru care OMS nu recomandă utilizarea așa-numitelor pașapoarte imunitare”, a mai precizat Vujnovich.

Anterior, șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunța că CE va prezenta în martie un proiect de certificat comun, la nivel de bloc european, de vaccinare împotriva coronavirusului.

Potrivit cancelarului german Angela Merkel, șefii de stat și de guvern ai țărilor UE sunt unanimi în opiniile lor favorabile cu privire la necesitatea introducerii certificatelor electronice de vaccinare, membrii comunității europene încercând să le adopte până în vară.
 

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă