10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalOmanul va media disputa dintre Iran și Marea Britanie

Omanul va media disputa dintre Iran și Marea Britanie

Miniştrii de externe din Oman şi Iran, Yusuf bin Alawi bin Abdullah şi Mohammad Javad Zarif, se vor întâlni sâmbătă la Teheran, a relatat agenţia IRNA. Omanul a mediat în tensiunile între Iran şi adversarii din Occident şi în trecut, înregistrând de mai multe ori un anumit succes, potrivit DPA.

Disputa dintre Teheran şi Londra a început pe 4 iulie, când petrolierul iranian Grace-1 a fost sechestrat în largul Gibraltarului, pentru presupusa încălcare a sancţiunilor UE împotriva Siriei, unde nava ar fi urmat să transporte petrol. Circa două săptămâni mai târziu, Iranul a sechestrat petrolierul sub pavilion britanic Stena Impero în strâmtoarea Ormuz, pretinzând că nava ar fi intrat în coliziune cu o ambarcaţiune de pescuit şi ar fi încălcat legea internaţională. Ambele părţi au negat acuzaţiile şi au denunţat o ‘piraterie de stat’.

India a ajuns şi ea în mijlocul acestei dispute, în contextul în care aproape 50 dintre cetăţenii săi sunt reţinuţi pe nave în toiul tensiunilor în creştere cu Iranul, care au implicat şi SUA. Vineri, Iranul a eliberat nouă dintre cei 12 marinari indieni din nava sub pavilion panamez MT Riah, care a fost reţinută în Golf de Iran la jumătatea lui iulie, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din India. Iranul a acuzat nava respectivă că transporta carburant de contrabandă. Trei cetăţeni indieni rămân la bordul MT Riah, iar 18 sunt pe petrolierul Stena Impero, care avea un echipaj de 23 de membri în total. Oficiali din cadrul Înaltei Comisii a Indiei din Londra s-au întâlnit cu cei 24 membri de echipaj indieni de pe Grace-1.

‘Moralul echipajului este bun. Am asigurat toată asistenţa necesară pentru o eliberare rapidă. HCI Londra va asigura documentele de călătorie necesare şi va face aranjamentele conexe’, a precizat ministerul. Recent, Marea Britanie a sugerat lansarea unei misiuni navale europene în Strâmtoarea Ormuz, o rută de navigaţie vitală aflată în centrul tensiunilor între Iran şi Occident. Convorbirile sunt încă în desfăşurare, misiunea putând fi una de observare sau chiar să presupună escorte militare pentru navele de mărfuri în regiune. Vineri, guvernul danez şi-a exprimat sprijinul pentru propunerea britanică. ‘Salut propunerea guvernului britanic privind o iniţiativă maritimă internaţională de securitate în regiune’, a declarat ministrul de externe danez Jeppe Kofod.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă