4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalOficiali de rang înalt din NATO și din Rusia analizează situația din...

Oficiali de rang înalt din NATO și din Rusia analizează situația din Siria

Întâlnirea se desfășoară în orașul Baku, capitala Azerbaidjanului, unde generalul rus deja a sosit, a anunțat Ministerul rus al Apărării.

“Părțile vor discuta despre activitățile militare ale NATO și ale Rusiei în regiunea Europei, precum și despre situația din Siria”, a anunțat Rusia.

Pe de altă parte, generalul Gerasimov va fi primit și de președintele Azebaidjanului, Ilham Aliyev.

Întâlnirea dintre generalii Gerasimov și Scaparrotti fusese anterior anunțată de secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller. Potrivit unor surse neoficiale, discuțiile din întâlnirea celor doi oficiali au ca scop prevenirea unor incidente NATO – Rusia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă