4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalObiectivele noii șefe a Comisiei Europene

Obiectivele noii șefe a Comisiei Europene

Recent aleasa președintă a Comisiei Europene – Ursula von der Leyen – și-a prezentat obiectivele, echipa și noua structură a instituţiei.
 

 
Aceasta promite că obiectivul primordial al mandatului ei va fi răspunsul la “schimbările climatice, tehnologice şi demografice”. În sprijinul ei invocă faptul că “puterile existente urmează noi căi, noi puteri apar şi se consolideaza”, iar pentru asta doreşte consolidarea parteneriatului UESUA şi redefinirea relaţiilor cu China.
Ambițioasa nemţoaica ce a fost ani de zile mâna dreapta a Angelei Merkel susține ca UE “trebuie să conducă tranzi.ia către o planeta sănătoasă şi catre o noua lume digitală ţinând oamenii aproape şi adaptând economia socială de piața unică a Europei astfel încât să corespunda” zilei de azi.
 
Egalitate, şanse pentru toți şi colaborare europeana strânsă
Der Leyen vrea să valorificăm “din plin” punctele forte forte, talentul şI potențialul. “Trebuie să ne concentrăm
pe egalitate şi pe crearea de şanse pentru to.i, indiferent” de gen, etnie sau vârstă. “Trebuie să apărăm valorile noastre commune şi sa susţinem statul de drept. Iar pentru asta “toate instituţiile europene trebuie să colaboreze strâns”. Noua Comisie va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant pentru externe. Ei sunt responsabili pentru priorităţile majore cuprinse în orientările politice, iar comisarii vor gestiona expertiza
furnizată de direcţiile generale. Frans Timmermans rămâne vicepreşedinte executive şi va coordona activitatea privind Pactul ecologic european.
 
Context
Ursula von der Leyen a fost nominalizata la 2 iulie 2019 de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, iar în data de 16 iulie 2019 a fost votata de Parlamentul European. Ursula von der Leyen este al doilea preşedinte german al Comisiei Europene, dupa Walter Hallstein (CDU), care a fost primul preşedinte al Comisiei Comunităţii Economice Europene.
 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă