16.7 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăInternaționalO producţie plină de magie

O producţie plină de magie

Acest film excepţional are un destin pe măsură. Dacă la Cannes lua Marele Premiul al Juriului (iniţial aşa s-a numit şi e considerat uneori a fi cel mai prestigios), la César-uri (din păcate, nici anul acesta nu au fost transmise pe teritoriul României), a fost declarat cea mai bună producţie a anului şi o statuetă a ajuns la Michael Lonsdale (vorba lui „mai bine mai târziu decât niciodată”).

El ar merita o cronică separată, pentru că este un actor de marcă, laureat într-un târziu abia, având în vedere că pe 24 mai împlineşte opt decenii. Mama lui era irlandeză, tatăl englez şi, după o vreme petrecută la Londra, s-au mutat la Casablanca, în Maroc. Din 1947 studiază mai întâi pictura şi abia după este atras de actorie, debutând pe scena teatrului, la deja 24 de ani. A apărut inclusiv într-un „James Bond”, „Moonraker”, din 1979, alături de Sir Roger Moore, care acum filmează la Studiourile PRO, şi a fost şi detectivul francez din „Ziua Şacalului”, care aminteşte, ca tensiune, de „Aurora” lui Cristi Puiu. În 1979, apare în „Trecătoarea”, care a rulat şi pe marile noastre ecrane, o întâmplare din al Doilea Război Mondial, cu Anthony Quinn, James Mason şi Malcolm McDowell. Şi, mai recent, în „München”-ul lui Spielberg sau în „Ronin”, alături de Robert De Niro, dar şi în „Numele Trandafirului”, cu un alt Bond: Sean Connery, după minunatul roman al lui Umberto Eco, care are mult din atmosfera peliculei de faţă.

Aici este un călugăr medic, care-i explică, prin cuvinte şi gesturi de o tandreţe infinită, unei tinere algerience ce înseamnă iubirea. El pare cunoscătorul tuturor leacurilor şi un vindecător de suflete, în egală măsură, şi nu doar de trupuri rănite. Povestea monahilor trapişti francezi, de la Mănăstirea Tibhirine, din Algeria, care este una adevărată, pentru că şapte dintre aceşti aproape sfinţi au fost decapitaţi de grupul islamic armat, s-a putut turna, nu în ţara în care s-a întâmplat grozăvia, ci într-una neutră, în Maroc. O parte dintre dumneavoastră probabil că deja l-aţi văzut în cadrul retrospectivei aduse la Bucureşti de câştigătorului Palme d’Or-ului, Cristian Mungiu, într-o complicitate desăvârşită cu Thierry Frémont, selecţionerul pasionat de Cannes, şi Excelenţa Sa Ambasadorul de la Bucureşti, Henri Paul.

Atunci proiecţia a fost în generoa-sa sală a Operei Române, iar acum îl puteţi vedea la mall. Magia filmului este însă atât de mare, încât oriunde te-ai afla începi să respiri alături de protagonişti, printre care se numără şi Lambert Wilson, care a fost deja la Bucureşti invitatul Institutului Francez şi ne-a oferit o conferinţă de presă de neuitat. El este fiul unui alt mare interpret Georges Wilson, care a jucat în 1961, în una dintre cele mai frumoase idile a celei de a şaptea arte „O absenţă îndelungată”. Lambert este acum Fratele Christian care şi-a construit personajul pornind de la scrierile celui care a existat cu adevărat, întregul proiect fiind atent urmărit de un consultant istoric şi priceput în a da mai multă autenticitate părţilor liturgice, care, la rândul lor, te transportă

într-o lume sau mai bine zis, între lumi. Titlul este un citat, la rândul său, din Psalmul 82: „Ci eu am socotit că sunteţi dumnezei şi cu toţii fiii Celui Prea Înalt. Totuşi, ca oameni veţi muri şi ca orişicare dintre mai marii pământeşti vă veţi nărui”.

Dar ca să ne întoarcem şi la o întâmplare mai pământească şi poate mai puţin tristă, am să vă relatez ce a spus în discursul său pe scena unde se capătă trofeele, anual, la Paris, nimeni altul decât Michael Lonsdale. El a povestit cum a fost invitat la Catedrala din Strasbourg ca să spună câteva cuvinte despre „Oameni şi zei”. Arhiepiscopul, vădit foarte impresionat şi mai ales emoţionat, îl prezintă celor 1.200 de credincioşi adunaţi în străvechiul monument. „Şi acum îi dau cuvântul lui Michael… Jackson.” Bătrânul domn a declarat că i-a făcut plăcere confuzia şi seara a cerut o rugăciune pentru, din păcate, timpuriu dispărutul rege pop.

DES HOMMES ET DES DIEUX
OF GODS AND MEN

dramă / franţa, 2010
2h 2min.
regia: Xavier Beauvois.
cu: Lambert Wilson, Michael Lonsdale, Olivier
Rabourdin, Philippe Laudenbach.
distribuit în România de Independenţa Film

Cele mai citite

Disecția unui cadavru politic – Victor Ponta

În folclorul românesc există o expresie: „Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă”. O expresie care nu-și are însă aplicativitate și în...

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă