20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalO maşină a pătruns în mulţime într-o piaţă dintr-un oraş din sudul...

O maşină a pătruns în mulţime într-o piaţă dintr-un oraş din sudul Chinei

Trei persoane au decedat imediat după accident. Un suspect, pe nume Yang Zanyun (54 de ani), care locuieşte în districtul Hengdong, a fost imediat arestat după accident.

Potrivit Cotidianului Poporului, se crede că Yang a intrat în mod deliberat cu maşina în parc şi a atacat apoi trecători cu un cuţit şi o lopată. În total, 44 de persoane au fost rănite, precizează publicaţia.

Publicaţia mai scrie că s-ar putea ca fapta lui Yang să fie motivată de dorinţa sa ”de a se răzbuna pe societate”.

Conform investigaţiilor preliminare, el are un îndelung trecut infracţional, ce include traficul cu droguri şi ”vătămare corporală în mod intenţionat”.

Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă