8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalNoua Caledonie a respins prin referendum propunerea de independență față de Franța

Noua Caledonie a respins prin referendum propunerea de independență față de Franța

La cel de-al doilea referendum organizat pe tema independenței, peste 53 la sută dintre locuitorii din Noua Calegonie au respins, prin vot, propunerea de declarare a independenței față de Franța.

Prezența la referendum a fost de aproape 86 la sută.

La primul referendum pe acest subiect, organizat acum doi ani, ideea independenței fusese respinsă cu cu un procent și mai mare – peste 56 la sută din voturi.

Popuția arhipelagului este de circa 230.000 de oameni. Dintre participanții la referendum, se estimează că indigenii din populația Kanak (melanezieni) sunt cei care au votat în principal în favoarea independenței, în timp ce locuitorii de origine europeană au votat împotriva independenței.

Noua Caledonie este un teritoriu din Oceanul Pacific aflat în emisfera sudică, la 1210 kilometri est de Australia și la 11.000 de kilometri de Franța continentală. Noua Caledonie are deja o largă autonomie față de guvernul de la Paris, dar e dependentă de Franța în domenii cum ar fi apărarea și educația.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă