12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalNotre-Dame: Pompierii au reuşit să salvezi valoroase lucrări de artă

Notre-Dame: Pompierii au reuşit să salvezi valoroase lucrări de artă

Preşedintele Emmanuel Macron a transmis că „vom recontrui această catedrală împreună”, iar un apel internaţional de strângere de fonduri pentru asta a fost lansat.

Cei aproximativ 600 de pompieri care au acţionat pentru a stinge incendiul au reuşit să salveze structura construcţiei gotice vechi de 850 de ani, inclusiv două turnuri, după ce spirala şi acoperişul s-au prăbuşit arse.

Echipele de urgenţă au salvat şi valoroase lucrări de artă şi obiecte religioase, inclusiv ceea ce se spune a fi „coroane de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, care era păstrată înăuntrul catedralei construite în secolele 12 şi 13.

O mantie, pe care Ludovic al IX al Franţei ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris, a fost, de asemena, salvată.

„Au putut fi salvate şi depozitate într-un loc sigur”, a spus primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Aceasta este o tragedie pentru întreaga lume. Notre-Dame reprezintă întreaga istorie a Parisului”.

Un pompier a fost grav rănit în timpul acţiunii.

Focul a fost declarat „sub control” după aproximativ 9 ore de când a izbucnit (declarat la ora locală 18.50).

Cauza incendiului nu este clară, dar autorităţile spun că poate fi legată de lucrările de reparaţii care erau în desfăşurare aici. 

Procurorii au început o investigaţie. Muncitorii au fost interogaţi de autorităţi.

Fotografii realizate în interiorul Notre-Dame în timpul intervenţiei pompierilor arată că partea centrală a catedralei era intactă. „Doar o mică parte a boltei a căzut. Interiorul pare aproape neatins”, a fost scris pe contul de Twitter al catedralei.

Hidalgo a declarat pentru Le Monde că „altarul şi crucea lui sunt salvate. Nu este atât de rău pe cât mă temeam”.

„Vom recontrui această catedrală cu toţii şi este, fără îndoială, o parte din destinul Franţei şi proiectul pe care toţi îl vom avea în anii următori”, a spus preşedintele Emmanuel Macron. „Asta aşteaptă francezii şi este ceea ce istoria noastră merită”, a adăugat el, vizibil emoţionat. 

Miliardarul François-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering, care deţine brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent, a promis deja 100 de milioane de euro pentru reconstrucţie, scrie AFP.

Fundaţia caritabilă Fondation du Patrimoine a lansat un apel internaţional de strângere de fonduri pentru catedrală, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Mii de oameni s-au adunat, luni seară, în apropierea Notre-Dame şi au privit, inmărmuriţi, cum incendiul mistuia catedrala.

Mai mutle biserici din Franţa au bătut clopotele în semn de solidaritate.

„Notre-Dame arde. Franţa plânge, la fel întreaga lume. Este foarte emoţionant”, a spus Michel Aupetit, arhiepiscopul Parisului.

Vaticanul a transmis că este „în stare de şoc şi întristat”.

Cele mai citite

Gabriela Firea anunță că situația lui Cătălin Cârstoiu va fi discutată în coaliție în curând

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că situaţia candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar urma să...

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...

Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!

Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igiena și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Există anumite situații în care acest aspect...
Ultima oră
Pe aceeași temă