Trupele americane New Kids on the Block şi Backstreet Boys vor susţine un turneu comun în America de Nord, care va debuta în vara anului 2011, informează Mediafax.
Cei nouă muzicieni se vor reuni, luni, 8 noiembrie, pentru un interviu cu moderatorul de televiziune Ryan Seacrest, în timpul căruia vor dezvălui o serie de detalii insolite despre pregătirile pentru acest turneu comun.
Trupele New Kids on the Block şi Backstreet Boys vor cânta împreună pentru prima oară pe 21 noiembrie, în cadrul galei American Music Awards.
New Kids on the Block este un grup american de pop-dance, alcătuit din fraţii Jordan şi Jonathan Knight, Joey McIntyre, Donnie Wahlberg şi Danny Wood. Înfiinţat în 1984 în oraşul american Boston, grupul s-a bucurat de o imensă popularitate la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 şi a vândut peste 80 de milioane de discuri pe plan mondial. Grupul s-a destrămat în 1994, însă membrii săi s-au reunit în secret în 2007 şi au lansat un nou album de studio, intitulat „The Block”, pe 2 septembrie 2008.