23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalNetanyahu: Israelului îi trebuie libertatea de a acţiona împotriva Iranului

Netanyahu: Israelului îi trebuie libertatea de a acţiona împotriva Iranului

Cei doi lideri s-au întâlnit de câteva zeci de ori în ultimii ani, iar pe plan militar Rusia şi Israelul au colaborat pentru a evita ciocniri accidentale în Siria, unde Israelul susţine că realizează atacuri asupra ţintelor iraniene pentru a opri Teheranul să îşi stabilească o prezenţă militară.

‘Coordonarea noastră în domeniul securităţii este întotdeauna importantă, dar este cu atât mai importantă acum, după ce luna trecută s-a înregistrat o creştere serioasă a încercărilor Iranului de a lovi Israelul din Siria şi de a plasa rachete (teleghidate) de precizie pentru a le folosi împotriva noastră’, a declarat Netanyahu la începutul discuţiilor cu liderul rus. Iranul şi miliţia libaneză Hezbollah sprijinită de Teheran l-au sprijinit pe preşedintele Bashar al-Assad în războiul civil sirian.

Putin a lăudat cooperarea dintre Rusia şi Israel
 

Rusia care, la rândul său, susţine tabăra preşedintelui sirian, a închis în mare măsură ochii în privinţa atacurilor aeriene israeliene. Conform agenţiei de ştiri RIA Novosti, preşedintele Putin a lăudat cooperarea în domeniul militar şi al securităţii dintre Rusia şi Israel. După discuţiile care au durat câteva ore, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că cei doi lideri au convenit să intensifice dialogul bilateral în domeniul militar pe dosarul sirian, conform informaţiilor transmise de agenţia de ştiri Interfax.

Potrivit sursei citate, Vladimir Putin şi Benjamin Netanyahu au evidenţiat necesitatea protejării integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Siriei. După ce, anterior, a avut o întrevedere cu Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, Netanyahu a reiterat poziţia conform căreia pentru ca Israelul să îşi poată asigura securitatea, armata sa trebuie să aibă ‘libertate de acţiune’ în regiune împotriva Iranului. 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă