13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalNegrescu: Sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României...

Negrescu: Sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României la Schengen

Europarlamentarul Victor Negrescu susţine că “sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României la spaţiul Schengen”.

“Informaţiile pe care le am provin de la parlamentari olandezi, ca urmare a discuţiilor purtate recent, la nivel informal, între formaţiunile politice parlamentare”, scrie Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în prezent se discută despre trei scenarii.

“Scenariul 1: Votul pentru aderarea României la spaţiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 – 9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziţie clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiţionalităţi, susţinute poate şi de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spaţiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abţinerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abţinerea ca o înfrângere pe care nu şi-o permit în contextul actual”, arată eurodeputatul.

El spune că scenariul 2 vizează că “votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aştepta concluziile ultimului raport MCV şi avizul Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei”. “În acest caz, intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen este în continuare condiţionată de criterii cu care nu au nicio legătură dispoziţiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România”, scrie el.

Al treilea scenariu presupune că “o decizie privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Ţărilor de Jos din martie 2023”. “Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an. Mai mult, cele mai recente sondaje arată o scădere a popularităţii partidelor aflate la putere în Olanda iar o eventuală înfrângere ar putea precipita căderea guvernului”.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă