14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalNegocieri secrete ce vor determina pacea sau războiul cu Iranul. Care...

Negocieri secrete ce vor determina pacea sau războiul cu Iranul. Care sunt opțiunile?

Macron și-a început luni vizita de trei zile la Washington, Angela Merkel va sosi vineri, iar ministrul iranian își petrece toată săptămâna în capitala SUA, aproape de negocierile secrete dintre americani și aliații europeni pe marginea tratatului nuclear, pe care SUA îl consideră acum prea permisiv față de tendințele expansioniste ale Teheranului.

Liderul american a anunţat că le oferă timp aliaţilor europeni ai SUA până pe data de 12 mai pentru ca aceştia să cadă de acord asupra înăspririi condiţiilor acordului, altfel Washingtonul se va retrage din acord.

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a avertizat SUA că ar putea să se confrunte cu „consecinţe grave” dacă renunţă la acordul cu Teheranul.

„Dacă cineva vrea să trădeze naţiunea noastră şi acordul, vor fi afectaţi de consecinţe grave”, a declarat Rouhani.

Un alt înalt oficial, Ali Shamkahni, secretarul Consiliului Suprem de Securitate de la Teheran, a avertizat, înainte de a pleca într-o scurtă vizită la Moscova, că Iranul ar putea renunța la Tratatul de Neproliferare Nucleară dacă preşedintele american se va retrage din acord.

    Ce i se cere Teheranului

Negocierile secrete ce au loc între emisari americani și oficiali europeni nu se referă numai la acordul nuclear cu Iranul, ci și la operațiunile militare ale Teheranului într-o zonă extinsă, pentru a-și impune strategiile, mai ales în Siria.

Dosarele de lucru aflate în discuțiile nemediatizate au fost întocmite de experți americani, francezi, germani și britanici. Acestea converg către o linie comună față de Iran, dar nu fără dezbateri aprinse.

Principalul element îl constituie cerința SUA ca Iranului să-i fie interzisă dezvoltarea programului nuclear și după 2025, când expiră acordul semnat în 2015.

Inspecțiile internaționale din partea IAEA se vor intensifica, cuprinzând și construcțiile militare unde se suspectează activități în domeniul nuclear, obiectiv care în prezent este respins de Teheran.

Continuarea programelor balistice va atrage sancțiuni internaționale suplimentare. De asemenea, Teheranul trebuie să se angajeze să nu mai alimenteze conflictele zonale în Yemen, Irak și Siria și să evite orice conflict cu Israelul, cu care a făcut deja schimb de replici echivalente cu declarații de război.

     Cum răspunde Iranul

Ministrul iranian de Externe, la curent cu aceste teme de dezbatere, a adoptat o atitudine ofensivă. Amenință SUA cu „consecințe grave” dacă se retrag din acordul nuclear, avertizează Franța și Germania că Teheranul nu va accepta nicio condiție a SUA în schimbul continuării acordului, declară că un conflict cu Israelul nu e de domeniul prezentului, iar în Siria trupele iraniene vor rămâne să asigure continuitatea regimului Assad și să lupte cu „elemente teroriste”.

Mai mult, Ali Shamkahni, secretarul Consiliului Suprem de Securitate de la Teheran, a anunțat că un atac asupra Israelului ca răspuns la atacul asupra bazei iraniene din Siria T-4 este doar o problemă de timp!

„Teheranul va decide unde și când va pedepsi Israelul pentru atacul bazei T-4, în urma căruia au murit cetățeni iranieni”, a subliniat Shamkhani.

    Desfășurări de trupe rusești și americane

În tot acest timp, Rusia, SUA și trupe europene ocupă poziții în zonă pentru a interveni în caz că negocierile nu ajung la un rezultat.

Rusia și-a dus bombardiere strategice în Iran. SUA au decis ca portavionul USS Harry Truman, care a intrat în Mediterana la 19 aprilie, să rămână în partea opusă coastei siriene, ca răspuns la „activitățile tot mai numeroase ale Rusiei în regiune” și pentru a descuraja Damascul să mai folosească armele chimice.

Deși se vehiculează informația că Trump vrea să-și retragă trupele din Siria, Rusia anunță că acestea sunt suplimentate și terestru, și pe mare. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat, marţi, că Statele Unite nu au nicio intenţie să părăsească Siria.

Marți, șeful Comandamentului Central al Armatei SUA (CENTCOM), generalul Joseph Votel a început o vizită în Israel- pentru prima dată când are loc o întâlnire la un asemenea nivel militar. Votel se va întâlni cu șeful Statului Major al armatei israeliene, Gady Eisenkot, și cu consilierul pentru securitate națională, Meir Shabbat. Aceștia vor discuta despre situația din Siria și despre amenințările Iranului.   

 

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă