14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalNATO este în alertă din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

NATO este în alertă din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

În timp ce oficialii la vârf din Iran amenință Statele Unite că se vor răzbuna, președintele american dă replica într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Rămânem în contact apropiat cu autorităţile americane”, a transmis un purtător de cuvânt al NATO, conform Europa FM.

Reacția vine după ce influentul general Qassem Soleimani, şi un alt marcant lider pro-iranian din Irak au fost ucişi într-un raid american la Bagdad.

Acțiunea a fost ordonată de preşedintele american Donald Trump, la trei zile după ce ambasada Statelor Unite la Bagdad a fost atacată marţi de manifestanţi pro-Iran.

În timp ce Teheranul amenință că va răzbuna uciderea lui Soleimani, președintele american a transmis pe Twitter următorul mesaj:

„Iranul nu a câștigat niciodată un război, dar nu a pierdut niciodată o negociere!”, interpretat de presa americană că un apel clar că Trump ar fi dispus să negocieze cu Teheranul, astfel încât situația conflictuală să nu escaladeze.

Tensionarea conflictelor geopolitice din Orientul Mijlociu ar putea provoca Iranul să recurgă la perturbarea sau chiar blocarea transporturilor internaționale de petrol prin Strâmtoarea Ormuz – un punct strategic pentru tranzitul petrolului din regiunea Peninsulei Arabe, arată CNN într-o analiză.

Cele mai citite

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă