13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalMuntenegru: Milo Djukanovic la un pas de victorie în primul tur al...

Muntenegru: Milo Djukanovic la un pas de victorie în primul tur al prezidențialelor

Potrivit organizaţiei neguvernamentale independente Centre for Monitoring (CEMI), care urmează să anunţe rezultatele, după numărarea a peste jumătate din buletinele de vot, Milo Djukanovici a obţinut 53,5% din voturi, depăşindu-l considerabil pe principalul său rival, Mladen Bojanic (34,1%).

În vârstă de 56 de ani, Milo Djukanovic a fost, din 1991, de şase ori premier şi o dată preşedinte al Muntenegrului. El şi-a anunţat retragerea în urmă cu un an şi jumătate, după legislativele din octombrie 2016.

Prooccidental, el a condus ţara spre independenţa faţă de Serbia în 2006, apoi către aderarea la NATO, care a devenit efectivă anul trecut, spre marea nemulţumire a Rusiei, dar şi a unei părţi din muntenegreni, în majoritate slavi şi ortodocşi. El aşteaptă acum să conducă Muntenegrul, ţară cu o populaţie de 620.000 de locuitori, spre aderarea la Uniunea Europeană, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă