9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalMoscova confirmă sistemul de propulsie nuclear al submarinului

Moscova confirmă sistemul de propulsie nuclear al submarinului

“Unitatea de propulsie nucleară a submersibilului este complet izolată”, a spus Shoigu, citat de agenţia RIA Novosti.

Este pentru prima dată, notează EFE, când autorităţile ruse confirmă că submarinul în cauză avea un sistem de propulsie nuclear.

Shoigu a făcut aceste declaraţii în cadrul unei reuniuni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care l-a primit înainte de a pleca în Italia, pentru a afla primele rezultate ale investigaţiei.

Titularul Apărării a subliniat că, datorită acţiunilor echipajului pentru protejarea unităţii nucleare a submarinului, aceasta este “complet funcţională”.

“Cauza principală a incidentului a fost stabilită: a izbucnit un incendiu în compartimentul bateriilor, care s-a extins mai apoi”, a spus ministrul rus.

El a declarat, de asemenea, că primele estimări ale avariilor lasă să se întrevadă posibilitatea reparării submarinului într-un timp “destul de scurt”.

Potrivit presei, este vorba de submersibilul AS-12, cunoscut şi sub numele de “Loşarik”, cu o capacitate de coborâre la adâncimi de până la 6.000 de metri.

Kremlinul a anunţat, ieri, că detaliile anchetei tragediei, în care au murit 14 militari de rang înalt, între care doi Eroi ai Rusiei, nu vor fi făcute publice, fiind “secrete de stat”.

În acelaşi timp, ministrul rus al Apărării, care s-a deplasat, ierii, la locul catastrofei, în Severomosrk, zona artică rusă, a confirmat că există mai mulţi supravieţuitori, fără a preciza numărul acestora.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă