10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalMoartea dubioasă a unui ziarist după anchete asupra mercenarilor ruşi din Siria

Moartea dubioasă a unui ziarist după anchete asupra mercenarilor ruşi din Siria

Borodin, 32 de ani, era reporter pentru „Novîi Den” din Ekaterinburg şi atrăgea atenţia prin articolele sale referitoare la compania militară privată Wagner şi angajaţii ei, militari ruși în rezervă, recrutați ca „mercenari” pentru diferite fronturi, unde Kremlinul dorea să evite acuzațiile pentru operațiuni ostile.

Borodin a fost printre primii care a anchetat decesele „mercenarilor-fantomă” trimişi de Wagner în Siria.

El a murit la spital, la trei zile după ce a fost găsit inconştient de vecini în faţa blocului unde locuia. Potrivit poliţiei, ziaristul ar fi căzut de la balconul apartamentului aflat la etajul 5. Uşa era închisă din interior şi nu era nici un semn că ar fi fost forţată. Rapid, poliţia a clasat cazul ca fiind sinucidere.

    Borodin anunțase prezența unor „mascați“

Ipoteză înlăturată imediat de Polina Rumianţeva, redactor-şef al publicației la care lucra, precizând că Maksim urma să se mute la Moscova şi se pregătea să se căsătorească.

Ea a precizat pentru The Guardian că ultimele anchete la care lucra Borodin erau despre conturile secrete ale magnatului aluminiului, Oleg Deripaska, apropiat de Putin, şi cerceta dacă reprezentanţii bisericii ortodoxe ruse s-au aflat în spatele protestelor de anul trecut contra filmului „Matilda”, povestea iubitei  ultimului ţar, Nicolae al II-lea.

În februarie, el a scris că bărbaţi dintr-o localitate vecină au murit într-un raid american la Deir el-Zor, în Siria. Erau angajaţi ai companiei militare private Wagner, condusă de Evgheni Prigozin, numit şi „bucătarul lui Putin”. Prigozin este şi şeful „uzinei de trolli” a liderului de la Kremlin acuzată că a influenţat campania prezidenţială americană din 2016.

Potrivit diverselor surse, peste 200 de mercenari ruşi ar fi murit în acel raid, dar Moscova a negat, admiţând doar cinci victime, subliniind că ele nu făceau parte din „personalul militar”.

Desfăşurarea de mercenari permite Rusiei să nu se angajeze în conflict direct cu aliații occidentali, care ucid „mercenari”.

În ziua căderii sale misterioase de la balcon, Borodin era agitat şi a sunat un prieten la ora 5 dimineaţa, spunându-i că a văzut pe scară „oameni în ţinută de camuflaj şi mască” şi „oameni înarmaţi pe un balcon”. Credea că erau agenţi ai forţelor speciale, Spetsnaz, pregătiţi să intre în apartament.

Moartea lui Maksim Borodin rămâne învăluită în mister şi anchetele sale asupra mercenarilor ruşi ai Kremlinului în Siria alimentează suspiciuni că este încă un asasinat al unui reporter prea curios din Rusia, unde 38 de ziarişti au fost ucişi după 1992. Majoritatea cazurilor au rămas nerezolvate. Secretele puterii rusești sunt bine păzite.  

Cele mai citite

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă