Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mişcarea Cetăţenii Reichului pune pe jar autoritățile din Germania

Autorităţile germane au identificat în rândul funcţionarilor publici încă patru presupuşi membri ai Mişcării Cetăţenii Reichului, care nu recunoaşte legalitatea Republicii Federale Germania, relevă un raport privind securitatea realizat de serviciile de informaţii germane.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

Actualizat: 09.03.2018 - 18:02

Cazurile, care sunt concentrate în landul Hesse, includ persoane care lucrează în şcoli, a anunţat Ministerul de Interne german.

Unul dintre suspecţi este o femeie cu contract de muncă pe perioadă determinată, care însă nu mai lucrează, iar un alt caz se referă la un funcţionar public împotriva căruia Ministerul Culturii german a lansat o procedură disciplinară.

De asemenea, doi ofiţeri de poliţie sunt bănuiţi de apartenenţă la Mişcarea Cetăţenii Reichului - unul dintre ei face obiectul unei anchete interne, iar celălalt caz a fost închis după ce poliţistul implicat a plătit o amendă.

Mişcarea Cetăţenii Reichului consideră că Imperiul German încă există în forma dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial şi că guvernul Germaniei moderne nu are nicio legitimitate. Membrii acestei organizaţii sunt monitorizaţi de serviciile de informaţii germane pentru potenţiale activităţi subversive, iar unii dintre ei au legături cu grupările neonaziste şi de extremă-dreapta.

Autorităţile federale germane estimează că în landul Hesse există circa 1.000 de simpatizanţi ai Mişcării Cetăţenii Reichului, dintre care mai mult de jumătate au vârste de peste 50 de ani şi un sfert sunt femei. De asemenea, 84 deţin permise de portarmă şi 42 deţin efectiv o armă, potrivit AGERPRES.

Comentarii

loading...