12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalMinistrul Justiţiei din Cehia demisionează în urma unor acuzaţii de plagiat

Ministrul Justiţiei din Cehia demisionează în urma unor acuzaţii de plagiat

Ministrul ceh al justiţiei, Tatana Mala, a demisionat luni, în urma unor acuzaţii de plagiat în teza sa de doctorat, la numai 13 zile după ce a preluat funcţia, informează DPA, care preia agenţia de presă cehă CTK.

Mala, în vârstă de 36 de ani, este şi deputată din partea ANO, partid de guvernământ, de orientare populistă. Ea şi-a susţinut doctoratul în 2005 cu o lucrare despre condiţiile microclimatice de creştere a iepurilor şi susţine că nu a plagiat. Potrivit AFP, ea a declarat presei că a fost ţinta unei “campanii de calomnie respingătoare”.

Universitatea Mendel din Brno a publicat o declaraţie conform căreia în 11 din cele 48 de pagini ale tezei de doctorat incriminate există “suprapuneri observabile” cu o altă lucrare, dar consideră că Tatana Mala a produs o teză originală. Au circulat şi informaţii despre nereguli în privinţa masteratului în dreptul familiei, obţinut de ea în 2011, la o universitate privată din Slovacia.

Guvernul minoritar al Cehiei, condus de premierul Andrej Babis, a depus jurământul pe 27 iunie, iar miercuri se va confrunta cu prima moţiune de cenzură. Din coaliţia guvernamentală fac parte şi social-democraţii, dar pentru a întruni majoritatea în parlament este nevoie şi de voturile comuniştilor. Prim-ministrul a anunţat că intenţionează să preia temporar şi portofoliul justiţiei şi va cere în acest sens aprobarea preşedintelui Milos Zeman. DPA reaminteşte că Babis este anchetat pentru deturnarea unor fonduri europene.

Cele mai citite

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Rusia – Ucraina, ziua 768. Ministrul de Externe al Ungariei susține că UE, NATO și “stânga” din SUA pot genera un război mondial, prin...

Ministrul de Externe al Ungariei susține că liderii UE și ai NATO, precum și politicienii de stânga din SUA, aduc riscul unui nou război...
Ultima oră
Pe aceeași temă