9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalMike Pence: "Atacurile lui Obama la adresa lui Trump sunt dezamăgitoare"

Mike Pence: “Atacurile lui Obama la adresa lui Trump sunt dezamăgitoare”

“A fost foarte dezamăgitor să îl văd pe preşedintele Obama că încalcă tradiţia foştilor preşedinţi şi devine atât de politic şi foloseşte acelaşi argument epuizat pe care el şi liberalii îl invocă de opt ani”, a spus Pence într-un interviu pentru Fox News Sunday.

“Adevărul este că poporul american a respins în 2016 politica şi conducerea lui Barack Obama atunci când l-a ales preşedinte pe Donald Trump”, a mai declarat el.

Într-un discurs susţinut vineri la Universitatea din Illinois, Obama a lansat cele mai dure critice de până acum la adresa lui Trump, acuzându-l că are o atitudine prietenoasă faţă de Rusia, că îi încurajează pe naţionalişti şi că polarizează naţiunea.

“Se întâmplă să ajungeţi la maturitate” într-un context de regres, le-a spus Obama studenţilor. “Nu a început cu Donald Trump, el este un simptom, nu cauza. El doar capitalizează resentimentul pe care politicienii l-au răspândit mulţi ani”, a declarat el.

Sâmbătă, la un eveniment de campanie pentru candidaţi democraţi pentru Congres, fostul preşedinte a spus că alegerile de la mijloc de mandat din noiembrie le vor oferi americanilor şansa “de a restabili ceva din sănătatea politicii noastre”.

Trump a reacţionat la câteva ore după discursul de vineri al lui Obama: “Îmi pare rău, l-am urmărit, dar am adormit. Cred că este foarte bun pentru a adormi”.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă