Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Michael D Higgins câştigă un nou mandat la preşedinţia Irlandei

Michael D Higgins a fost reales ca preşedinte al Irlandei după ce a primit 56% dintre voturi, scrie BBC.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 28.10.2018 - 11:06

Omul de afaceri Peter Casey a ieşit pe locul doi cu 23,1%, iar niciunul dintre ceilalţi patru candidaţi nu a luat mai mult de 10% din voturi.

Sâmbătă, liderul Sinn Fein, Mary Lou McDonald, a declarat că este „dezamăgită” că Liadh Ni Riada, candidatul partidului său, nu a obţinut mai mult.

Higgins, primul preşedinte în ultimii 50 de ani care a avut contracandidaţi în efortul său de a fi reales, a câştigat primind 822.566 de voturi. Peter Casey a primit 342.727 iar Ni Riada 93.987.

Rezultatele au fost confirmate printr-o declaraţie la Dublin Castle sâmbătă seară.

Higgins, care este preşedinte al Irlandei din 2011, a declarat: „Oamenii sunt interesaţi în idei care sunt sincere şi constructive. Cuvintele contează, cuvintele pot răni, cuvintele pot vindeca, pot aduce putere şi pot diviza. Iar cuvintele şi ideile pe care le-am folosit în campania arată o viziune pentru Irlanda în patru părţi. Egali şi împreună, comunităţi puternice şi sustenabile, o istorie comună şi construirea unui viitor al Irlandei”.

Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, l-a felicitat pe Higgins duminică dimineaţa pe Twitter: „Felicitări! Sunt foarte fericit că vei fi preşedintele nostru pentru următorii şapte ani”.

De asemenea, în paralel cu alegerile prezidenţiale, a avut loc şi un referendum pentru a scoate blasfemia din categoria infracţiunilor din Constituţie.

Un exit-poll RTE sugerează că 71% dintre irlandezi au votat pentru a scoate blasfemia din categoria infracţiunilor, iar 26% au fost împotrivă.

Un sondaj realizat de Irish Times arată că 69% susţin propunerea, iar 31% au votat contra.

Constituţia irlandeză, scrisă în 1937, precizează că „publicarea textelor care pot fi considerate blasfemie, subminează autoritatea sau sunt indecente va fi pedepsită conform legii”.

Comentarii

loading...