Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Merkel: După Brexit, Londra va fi ''un nou concurent'' la porţile UE

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că, după Brexit, Marea Britanie va deveni "un nou concurent" la porţile Uniunii Europene, care se va vedea constrânsă din acel moment să fie şi mai competitivă, relatează AFP.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 15.10.2019 - 17:23

"Marea Britanie se va transforma într-un nou concurent în faţa porţilor Europei. Uniunea Europeană se va confrunta şi mai mult cu provocarea de a fi competitivă şi de a-şi asuma responsabilitatea geopolitică", a afirmat Angela Merkel într-un discurs în faţa reprezentanţilor industriei din ţara sa.

Olanda şi Franţa au insistat marţi asupra necesităţii de a împiedica orice concurenţă neloială din exteriorul UE folosind frontiera între cele două Irlande pentru că Londra nu va introduce controalele necesare.

Între timp, statele UE privesc un optimism moderat posibilitatea de a ajunge la un divorţ amiabil cu Londra, întrucât pare dificil de încheiat până miercuri dimineaţă un acord care să poată fi validat la summitul UE de joi şi vineri.

Potrivit prim-ministrului finlandez Antti Rinne, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE, negocierile ar putea continua după summitul european.

Ipoteza unui summit suplimentar până la 31 octombrie a început deja să circule.

"Dacă nu este posibil să încheiem la summitul de joi, atunci vom vedea", a declarat şeful diplomaţiei belgiene Didier Reynders.

Comentarii

loading...