Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Merkel dezminte zvonurile conform cărora şi-ar fi pierdut încrederea în succesoarea sa

Cancelarul german Angela Merkel a negat informaţiile conform cărora ea consideră că succesoarea sa la conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK) nu este potrivită pentru post, conform BBC.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 29.05.2019 - 20:45

Afirmaţiile cu privire la faptul că Merkel şi-ar fi pierdut încrederea în AKK, pe care le-a numit „prostii”, au fost făcute de doi oficiali neidentificaţi într-un articol Bloomberg.
 
În ultimele luni Annegret Kramp-Karrenbauer a pierdut teren în sondajele de opinie, a eşuat în eforturile sale de a grăbi ieşirea de pe scena politică a lui Merkel iar duminică CDU a avut parte, cu ea la conducere, de cele mai slabe rezultate din istorie în alegerile naţionale.
 
Astfel, CDU, partidul aflat la guvernare în Germania, rămâne într-o situaţie delicată, liderii săi pregătindu-se pentru o întâlnire pe 2-3 iunie în care vor fi analizate rezultatele de la alegerile europarlamentare.
 
În articolul Bloomberg se arată că această întâlnire a fost convocată de AKK, fără ca Merkel să fie avertizată iar oficialii susţin că avea ca scop punerea presiunii pe cancelar să se retragă. Annegret Kramp-Karrenbauer a îndepărtat-o pe Merkel şi prin apropierea sa faţă de inamicii ei conservatori din CDU.
 
O glumă nepotrivită despre transsexuali făcută de Annegret Kramp-Karrenbauer la un festival local după alegerile de duminică i-a alarmat pe moderaţi. Iar după ce un videoclip de pe Youtube în care CDU este atacat a devenit viral, Annegret Kramp-Karrenbauer i-a acuzat pe cei 70 de activişti că se folosesc în mod necorespunzător de influenţa lor. Reacţia ei nu a fost primită bine însă, fiind întâmpinată cu un val de critici.
 
Ea a scris luni pe Twitter: „Este absurd să mă acuzaţi că doresc să reglementez opiniile”.
 
Merkel a apărat-o pe AKK, afirmând: “Toată lumea din CDU este dedicată libertăţii de opinie, ca principiu de bază”.

Comentarii

loading...