13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMark Zuckerberg, întâlnire cu Donald Trump

Mark Zuckerberg, întâlnire cu Donald Trump

La rândul său, Donald Trump a transmis pe Twitter că a avut o “întâlnire bună cu Mark Zuckerberg de la @Facebook joi în Biroul Oval”, fără a da alte detalii.

Un purtător de cuvânt de la Facebook care a dorit să i se păstreze anonimatul a fost citat de media din SUA spunând că Zuckerberg s-a întâlnit cu “factori de decizie politică pentru a le asculta preocupările şi a discuta despre reglementarea internetului pe viitor”.

La Washington, Zuckerberg – care a mai fost la Capitol Hill pentru a fi audiat în legătură cu scandalul Cambridge Analytica, anul trecut – s-a întâlnit joi cu mai mulţi legislatori republicani, între care senatorii Josh Hawley şi John Cornyn.

Îndemn pentru fondatorul Facebook 
 

Ulterior, Hawley a transmis pe Twitter că l-a îndemnat pe fondatorul Facebook să demonstreze “seriozitatea companiei în ce priveşte partizanatul, dreptul la viaţa privată şi competiţia”, acceptând să vândă WhatsApp şi Instagram şi să se supună unui audit independent axat pe cenzură. “A spus nu la amândouă”, a precizat Hawley.

Senatorul Cornyn a anunţat în ce-l priveşte că a avut o întâlnire “sinceră şi respectuoasă” cu Zuckerberg în cadrul căruia au discutat despre “responsabilităţile platformelor de social media, propuneri de reglementare, securitatea alegerilor, preocupări legate de viaţa privată şi cenzurarea vocilor conservatoare în social media”.

Vizita lui Zuckerberg la Washington a avut loc în contextul în care Congresul are în vedere o legislaţie care să protejeze mai bine viaţa privată faţă de giganţii internetului, pentru care datele personale sunt frecvent principala sursă de venit, notează AFP. La sfârşitul lui iulie a.c., autorităţile federale americane au impus Facebook, pe care au acuzat-o că i-a indus în eroare pe utilizatori, un control independent al modului în care tratează datele personale, plus o amendă record de cinci miliarde de dolari.

Cele mai citite

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă