14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie: Sute de pasageri blocaţi şi zeci de proprietăţi afectate în...

Marea Britanie: Sute de pasageri blocaţi şi zeci de proprietăţi afectate în urma inundaţiilor

O alunecare de teren produsă în apropierea localităţii Corby din comitatul Northamptonshire a condus la blocarea circulaţiei a două trenuri, unul care plecase joi din Londra cu destinaţia Nottingham, şi altul trimis pentru a veni în ajutorul călătorilor aflaţi în acesta.

Circa 400 de pasageri au rămas blocaţi timp de opt ore înainte de a fi evacuaţi, iar o persoană a necesitat îngrijiri medicale la faţa locului.

Operatorul feroviar a transmis scuze clienţilor afectaţi de incident şi a descris situaţia drept ”dificilă” din cauza aluviunilor şi a inundaţiilor care au zădărnicit intervenţiile de salvare.

Unele rute feroviare erau încă afectate vineri dimineaţă când angajaţii reţelei National Rail continuau să intervină pentru eliberarea liniilor.

Condiţiile meteorologice nefavorabile au provocat probleme şi în alte regiuni. Echipajele specializate în intervenţia de urgenţă au salvat mai multe persoane rămase blocate în locuinţe, iar un elicopter al forţele aeriene regale a fost trimis la faţa locului după ce un râu a ieşit din matcă în comitatul Lincolnshire.

În urma inundaţiilor au fost consemnate pagube materiale la 70 de proprietăţi, însă autorităţile locale din Lincolnshire au indicat că 720 de case ar putea fi afectate după ce în zonă au căzut în doar două zile cantităţi de precipitaţii echivalente cu cele obişnuite într-un interval de peste două luni.

Numeroase locuinţe din regiunea afectată au rămas fără curent electric, situaţie ce s-ar putea prelungi până vineri seară, notează Press Association.

Circa 17 avertizări de inundaţii şi 56 de alerte au fost emise vineri de către Agenţia de Mediu.

Meteorologii din cadrul Met Office au avertizat că vremea rea va continua vineri şi în cursul weekendului.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă