Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marea Britanie condamnă atacul din Arabia Saudită

Marea Britanie a condamnat atacul asupra Arabiei Saudite, declarând că este un act grav şi scandalos, dar că sunt necesare clarificări privind autorul atacului, ne spune Reuters.

Share

Rl online 0 comentarii

16.09.2019 - 18:13

Atacul ''a fost o încălcare a dreptului internaţional'', a declarat ministrul britanic de externe, Dominic Raab, adăugând că Regatul Unit susţine ferm Arabia Saudită.

''În ceea ce priveşte autorul, imaginea nu este în întregime clară'', a spus Raab. ''Dorim o imagine foarte clară pe care o vom avea în curând'', a spus el.

''Acesta a fost un atac foarte grav asupra Arabiei Saudite şi a instalaţiilor petroliere şi are implicaţii asupra pieţelor petroliere globale şi asupra livrărilor'', a menţionat ministrul britanic. ''Este un act foarte grav, scandalos şi trebuie să avem un răspuns internaţional pe cât se poate de clar şi unit'', a insistat el.

Mişcarea Houthi din Yemen a anunţat luni că instalaţiile de prelucrare a petrolului din Arabia Saudită constituie, încă, o ţintă şi pot fi atacate în orice moment, avertizând cetăţenii străini să părăsească zona.

Atacurile asupra uzinelor gigantului petrolier Aramco din Abqaiq şi Khurais în regiunea estică a regatului au fost efectuate cu drone şi avioane cu reacţie, a scris purtătorul de cuvânt al armatei houthi Yahya Sarea pe Twitter. E a spus că ''Arabia Saudită ar trebui să înceteze agresiunea şi blocada în Yemen''.

Rebelii yemeniţi, sprijiniţi de Iran, revendică constant tiruri de drone sau rachete împotriva unor ţinte saudite, declarând că acţionează în represalii la loviturile aeriene ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită ce intervine în Yemen în sprijinul forţelor proguvernamentale.

Statele Unite sunt "pregătite să riposteze" la atacurile asupra infrastructurilor de petrol saudite (pe care Washingtonul le pune pe seama Iranului), a declarat duminică preşedintele american Donald Trump, notează AFP şi Reuters. Mai devreme în cursul zilei de duminică, un înalt oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că există dovezi care indică faptul că în spatele atacului cu drone asupra facilităţilor saudite nu se află gruparea yemenită houthi, care l-a revendicat, ci regimul de la Teheran. Iranul a negat aceste acuzaţii.

Comentarii

loading...