7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInternaționalMANOWAR oferă expunere în faţa unei noi audienţe elevilor muzicieni din Essen...

MANOWAR oferă expunere în faţa unei noi audienţe elevilor muzicieni din Essen Germania

Pentru primul concert susţinut în Germania, în cadrul turneului “Kings Of Metal MMXIV” din anul următor, MANOWAR a pregătit, din nou, ceva special.

Bassistul şi liderul trupei, Joey DeMaio a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la Eseen pe 1 octombrie, că trupa de rock americană a invitat orchestra de tineret a instituţiei Goetheschule Essen-Bredeney să performeze pe scena din Grugahalle, Essen, chiar înaintea showului MANOWAR din 14 ianuarie 2015.

Pentru prestaţia pe care o vor susţine în faţa a mii de fani devotaţi ai trupei MANOWAR, tinerii muzicieni care au acumulat până acum experienţă scenică prin apariţii regionale, vor interpreta lucrări din repertoriul propriu, dar şi versiuni orchestrale ale unor piese clasice din repertoriul MANOWAR.

Bredeneyer Schulorchester a luat fiinţă în 1972. Într-o formulă actuală de 80 până la 100 de muzicieni, orchestra interpretează, sub îndrumarea Dr. Marcus Schönwitz lucrări din Wagner, Beethoven, Dvorák, Ravel şi alţii, precum şi melodii foarte cunoscute, precum tema sonoră a celebrului film sci-fi “Star Wars”.

“Am invitat această orchestră a şcolii să reprezinte tinerii muzicieni din întreaga lume şi să arate de ce sunt pasionaţi. Le-am oferit şansa să ajungă la un public despre care noi ştim că înţelege puterea extraordinară a muzicii şi cu care au mai multe în comun decât îşi pot imagina,” explică Joey DeMaio.

“Vrem să încurajăm adolescenţii să îşi urmeze ţelurile, indiferent de ce spun cei din jur. Mai ales ca tânăr adult eşti adesea confruntat cu critici aspre din parte celor de aceeaşi vârstă, pentru că în ochii lor nu eşti suficient de “cool”, dacă mergi la cor sau la repetiţiile orchestrei, în timp ce ei joacă fotbal sau fac alte lucruri, care sunt în tendinţele actuale,” a spus DeMaio, doctor în ştinţe muzicale şi cunoscut pentru pasiunea faţă de Wagner.

“Să-ţi urmezi calea, fără nicio îndoială; să lupţi pentru ceea ce crezi, indiferent dacă îţi va aduce sau nu popularitate…acestea sunt lucrurile în care cred MANOWAR şi fanii metal şi aceste elemente îi unesc pe aceşti tineri muzicieni cu fanii MANOWAR.
Împreună vom face să se cutremure Grugahalle pe 14 ianuarie şi vom arăta lumii că muzica ne face puternici, şi este acolo pentru noi, când avem nevoie. La fel cum şi cei înfrăţiţi de metal vor fi mereu acolo, unul pentru celălalt..”.

MANOWAR au anunţat recent că revin în studio pentru a lucra la următorul album al cărui titlu nu este cunoscut deocamdată şi îşi vor relua activitatea concertistică în ianuarie 2015, printre altele cu trei showuri exclusiviste în Germania. Acestea vor avea loc pe 14 ianuarie 2015 la Grugahalle, Essen, pe 16 ianuarie la Zenith în Munchen şi pe 17 ianurie 2015 la Jahrhunderthalle în Frankfurt/Main (sold out).

În timpul lucrului la noul album s-a născut ideea de a invita o orchestră de tineri muzicieni, reprezentativă pentru adolescenţii şi tinerii adulţi de pretutindeni pentru a-i încuraja în activitate şi înspre a-şi urma visele.

Ideile au fost rapid transformate în fapte şi, fără ezitare, orchestra de la Goetheschule din Essen, a fost invitată să se prezinte în faţa comunităţii metal în concertul de pe 14 ianuarie din de la Grugahalle din Eseen.

Turneul mondial “Kings Of Metal MMXIV” celebrează 25 de ani de la lansarea albumului omonim din 1988 – cel mai bie vândut album din discografia MANOWAR- şi de la turneul ce i-a urmat. Turneul mondial “Kings Of Metal MMXIV” înseamnă o varietate de piese zdrobitoare, aflate în topul preferinţelor fanilor, inclusiv toate versiunile noi ale melodiilor de pe ‘Kings Of Metal MMXIV,’ îmbogăţite cu elemente multimedia unice şi cu alte surprize.

Pentru update-uri constante vizitaţi: www.manowar.com şi www.facebook.com/manowar

Kings Of Metal MMXIV World Tour – Date confirmate:
Sâmbătă, 18 octombrie 2014 – Loud Park Festival – Tokyo, Japonia

Luni, 12 ianuarie 2015 – ČEZ Aréna – Ostrava, Republica Cehă
Miercuri, 14 ianuarie 2015 – Grugahalle – Essen, Germania
Vineri, 16 ianuarie 2015 – Zenith – Munich, Germania
Sâmbătă, 17 ianuarie 2015 – Jahrhunderthalle – Frankfurt, Germania (SOLD OUT) 

Duminică, 18 ianuarie 2015 – St. Jakobshalle – Basel, Elveţia

Cele mai citite

Israelul a bombardat împrejurimile capitalei siriene Damasc

Avioane de luptă israeliene au bombardat joi împrejurimile capitalei siriene Damasc, aflată de duminică sub controlul insurgenţilor care l-au înlăturat de la putere pe...

PSG și Manchester City în pericol să rateze calificarea. De ce transferurile din iarnă nu le pot ajuta în Champions League?

PSG și Manchester City, două dintre cele mai puternice echipe din Europa, se confruntă cu un sezon dezamăgitor în UEFA Champions League. Cu doar...

Aderarea completă a României la Schengen, pe agenda Consiliului JAI din 12 decembrie

O propunere legislativă va fi destinată protecției copiilor în mediul online, obligând platformele digitale să raporteze autorităților cazurile de abuz sexual asupra minorilor Președinția ungară...
Ultima oră
Pe aceeași temă