13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalManifestaţie de amploare la Londra pentru un nou referendum pe Brexit/Brexin

Manifestaţie de amploare la Londra pentru un nou referendum pe Brexit/Brexin

“Ce vrem? Votul poporului! Când îl vrem? Acum!”, este scris pe pancartele purtate de manifestanţi.

Manifestanţii au defilat din zona Hyde Park către Parlament, unde deputaţii dezbat noul acord cu privire la Brexit dintre Londra şi Bruxelles.

Brexitul, iniţial prevăzut pentru 29 martie 2019, a fost amânat de două ori, deoarece acordul de ieşire nu a fost susţinut de majoritatea parlamentului.

Camera Comunelor, reunită într-o sesiune excepţională, pentru prima dată într-o zi de sâmbătă după 37 de ani, urmează să se pronunţe cu privire la acordul de Brexit la care s-a ajuns joi.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns, joi, la un nou acord al Brexitului. Cele două părţi au finalizat un text juridic al acordului, însă acesta este necesar să fie aprobat atât de Parlamentul britanic, cât şi de Parlamentul European (PE).

În cazul în care eşuează să obţină un vot favorabil în parlamentul britanic, premierul Boris Johnson va fi nevoit să ceară Bruxellesului o nouă amânare cu trei luni a Brexitului, în virtutea unei legi adoptate la începutul lui septembrie.

Compromisul găsit joi înlătură dispoziţia cea mai controversată a versiunii acordului lui May, care a demisionat în această vară, “backstop”-ul.

Această clauză de salvgardare prevedea rămânerea Regatului Unit într-un teritoriu vamal unic cu UE, cu scopul evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice pe Insula Irlanda şi în vederea apărăii păcii după decenii de violenţe.

Noul compromis stabileşte reguli speciale vamale cu privire la mărfuri care sosesc în Irlanda de Nord – care rămâne în teritoriul vamal britanic -, în funcţie de faptul dacă acestea rămân sau trec către piaţa unică europeană.

El prevede totodată un mecanism de ”consimţământ” al autorităţilor nord-irlandeze cu privire la continuarea aplicării anumitor reglementări UE în provincia britanică, după o perioadă de patru ani de la intrarea în vigoare a acordului.

Mai general, textul prevede condiţiile divorţului între Regatul Unit şi UE în domeniul drepturilor cetăţenilor şi respectării angajamentelor financiare. El introduce de asemenea o perioadă de tranziţie până în decembrie 2020.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă