16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalManifestaţie anti-Brexit la graniţa Irlandei de Nord

Manifestaţie anti-Brexit la graniţa Irlandei de Nord

Reuniţi la apelul grupului Border Communities against Brexit (Comunităţi frontaliere împotriva Brexit-ului), manifestanţii, printre care fostul lider al partidului naţionalist irlandez Sinn Fein, Gerry Adams, şi actuala preşedintă, Mary Lou McDonald, s-au adunat pe un pod deasupra unei autostrăzi care face legătura între Dublin şi Belfast.

Unii au purtat pancarte galbene pe care se putea citi “Fără frontiere, fără bariere. Respectaţi votul Remain” (în favoarea rămânerii în UE), în timp ce alţii îmbrăcaţi în uniforme de vameşi controlau maşinile în apropierea unui fals post vamal.

“Drumul meu, care în prezent îmi ia o oră, va implica trei controale de frontieră în fiecare sens, şase treceri zilnice a frontierei. Nici nu-mi pot imagina ce va însemna ca pierdere de timp”, a declarat pentru AFP Patricia McGenity, o cercetătoare locuind în apropierea frontierei.

Acordul de retragere din Uniunea Europeană, încheiat în noiembrie între Londra şi Bruxelles, prevede un mecanism numit “plasa de siguranţă” (backstop) menit să evite revenirea la o frontieră fizică între cele două Irlande cu scopul de a apăra acordul de pace din 1998 care a pus capăt perioadei “Tulburărilor”, violenţele dintre catolicii naţionalişti şi protestanţii unionişti soldate cu peste 3.500 de morţi în 30 de ani.

Prin clauza de ”backstop”, Regatul Unit s-a angajat să rămână în uniunea vamală europeană şi Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene până când s-ar ajunge la o înţelegere mai bună care să evite reapariţia unei ”frontiere dure” între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Acest acord a fost însă respins de trei ori de deputaţii britanici. Micul partid unionist nord-irlandez DUP, care îi asigură Partidului Conservator al premierului Theresa May majoritatea în parlament, este un adversar înverşunat al acestuia, refuzând ca provincia să fie tratată diferit de restul Regatului Unit.

A treia respingere a acordului de retragere, vineri, a stârnit teama că ieşirea fără acord din UE se va traduce prin reintroducerea controalelor vamale.

Spre deosebire de DUP care a militat pentru Brexit, populaţia nord-irlandeză a votat 56% împotriva ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016.

Cele mai citite

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă