13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalMacron renunţă la planul de a scoate presa din Palatul Elysee

Macron renunţă la planul de a scoate presa din Palatul Elysee

Reuters apreciază că este vorba de un gest de reconciliere a şefului statului cu jurnaliştii.

Anul trecut, Macron anunţase că va muta sala presei pe o stradă alăturată, lipsită de avantajul oferit de spaţiul din palatul prezidenţial, cu vedere la curtea interioară, de unde ziariştii acreditaţi la preşedinţie pot vedea cine intră la Palat.

La vremea respectivă, presa – inclusiv ziarele Le Monde şi Liberation – a criticat decizia, apreciind că va fi încălcat un simbol al transparenţei şi responsabilităţii şi că este pus la îndoială liberalismul preşedintelui.

În scrisoarea trimisă de Kohler se arată că Macron “a recepţionat puternica preocupare” exprimată de jurnalişti.

Asociaţia presei prezidenţiale, condusă de Elisabeth Pineau, reprezentantă a agenţiei Reuters, a salutat decizia.

Strategia de comunicare a preşedintelui Macron este considerată “Jupiteriană”, bazată pe discursuri, cu interacţiuni mai rare, spre deosebire de a predecesorului său, Francois Hollande, care dădea presei informaţii din interior. Hollande nu a candidat însă pentru a doua oară, iar la un moment dat a atins un minim istoric în sondaje, fiind cel mai nepopular preşedinte francez.

Şi popularitatea lui Macron este însă afectată de imaginea sa de lider arogant şi distant. După scandalul Benalla, în care un colaborator al său s-a implicat în violenţele împotriva manifestanţilor, şi după protestele “vestelor galbene”, actualul şef al statului a adoptat o atitudine mai puţin ostilă faţă de presă. El a susţinut în aprilie prima conferinţă de presă, a găsit un ton mai puţin sfidător faţă de reporteri în timpul deplasărilor şi a început chiar să discute neoficial cu aceştia, deşi criticase această practică a predecesorilor săi.

Imaginea publică a lui Emmanuel Macron s-a ameliorat după seria de adunări publice în care a participat ore în şir la dezbateri cu oameni obişnuiţi. Un sondaj recent al Ifop a relevat o popularitate de 38%, cu 15 procente peste minimul atins în decembrie, la apogeul manifestaţiilor “vestelor galbene”.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă