Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lovitura lui Assad împotriva propriului clan

Cei din cercul restrâns al dictatorului de la Damasc au participat, direct sau indirect, la sângeroasa recucerire a Siriei de către Assad, care a uzat de toate mijloacele pentru a rămâne la putere, ajutat de fidelii săi susținători.

Share

Gabriela Anghel 0 comentarii

Actualizat: 02.09.2019 - 12:19

De trei zile, zvonurile persistă asupra lui Rami Makhlouf, cel mai bogat om din țară și văr al președintelui sirian, considerat vârful de lance al corupției de către opozanți occidentali. Diverse surse media pro și antiregim au lansat bomba, dezvăluind că omul de afaceri s-ar afla în reședință supravegheată, iar bunurile sale ar fi confiscate. Dictatorul de la Damasc a ordonat o serie de măsuri contra activelor unora dintre societățile vărului, în special întreprinderea de telecomunicații Syriatel, sub acoperirea „luptei împotriva corupției“. Unele surse afirmă că cei doi frați ai lui Rami, Yad și Ihab Makhlouf, sunt și ei reținuți la domiciliu și alți 29 de industriași și finanțiști s-ar afla în aceeași situație.

Pe rețelele sociale, situația este comparată cu episodul de la Ritz-Carlton din Riad, din 2017, când au avut loc epurări inițiate de prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman. O sursă politică din Damasc a confirmat pentru media arabă existența unei dispute între putere și trei oameni de afaceri – Rami Makhlouf, Houssam el-Katerji și Mohammad Hamcho –, motivul discordiei fiind încă necunoscut. Afacerea – care afectează  cercul foarte închis al oamenilor de afaceri sirieni, care au profitat de liberalizarea economică a țării și au beneficiat de protecția lui Bashar al-Assad – a generat diferite interpretări.

Prima versiune (și cea mai vehiculată) susține că Rusia, aliat al regimului, a cerut președinției siriene să ramburseze datoriile de mai multe miliarde dolari, sugerând găsirea fondurilor necesare la ultrabogatul Rami Makhlouf.

O altă interpretare se referă la o dispută a vărului Rami cu iranienii. Iar cea de-a treia versiune evocă rivalitatea dintre cei doi veri și invidia lui Bashar al-Assad asupra faptului că Rami a câștigat o prea mare influență în tabăra alaouită.

Alt baron al finanțelor, Firas Tlass, fiul fostului ministru sirian al Apărării, Mustafa Tlass, care s-a exilat la Paris în 2012 după ce s-a alăturat opoziției, a publicat pe Facebook versiunea sa asupra faptelor. Bashar al-Assad i-ar fi cerut vărului Rami două miliarde dolari, dar acesta ar fi refuzat. Agenții biroului de securitate al palatului au declanșat acțiuni împotriva administratorilor societăților lui Rami. Puternicul om de afaceri controla 60% din economia siriană – de la telefonie mobilă la turism, buticuri de lux, transporturi, petrol, bancă, până la produse alimentare.

Oamenii lui Bashar, în vizor

Pentru a rămâne la putere, Assad nu s-a dat înapoi de la nimic – masacre, torturi la scară mare, folosirea de arme chimice (gaz sarin și bombe cu clor) în cel puțin 130 de cazuri. Pentru a ajunge la actuala situație, Assad nu a fost singur: responsabili militari, ai forțelor de securitate, șefi ai miliției, diplomați, finanțiști și chiar soția sa, Asma, au executat, au făcut posibile sau au acoperit planurile președintelui. Printre aceștia s-au aflat: Maher al-Assad, fratele lui Bashar, brațul său armat, comandant militar și șef al Diviziei a 4-a, o unitate de elită în centrul sistemului securitar al regimului; Walid al-Mouallem, ministru de Externe și vicepremier; Ali Mamlouk, șeful securității siriene, consilier special pentru securitate al președintelui; Fahd Jassem al-Freij, ministru al Apărării (2012-2018), fost șef al forțelor speciale, înlocuit în ianuarie cu un necunoscut.

 

 

Comentarii