13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalLiderii țărilor bogate promit sprijin sanitar și economic țărilor sărace

Liderii țărilor bogate promit sprijin sanitar și economic țărilor sărace

Liderii celor mai puternice 20 de economii din lume s-au angajat duminică, la finalul reuniunii coordonate de Arabia Saudită, să sprijine statele mai puțin dezvoltate în lupta cu pandemia de coronavirus, prin acces facil la tratamente anti-Covid-19.

„Rămânem hotărâți să sprijinim toate țările în curs de dezvoltare și cele mai puțin dezvoltate, deoarece acestea se confruntă cu efectele legate de sănătate, economice și sociale ale COVID-19, recunoscând provocările specifice din Africa și din statele mici insulare în curs de dezvoltare.”, au transmis liderii G20.

Ei au promis că vor fi ajutate cele mai sărace state ale lumii pentru obținerea de medicamente și vaccinuri la prețuri mici. În plus, au decis extinderea până la jumătatea anului 2021 a perioadei de plată a datoriilor externe pentru țările aflate în curs de dezvoltare pentru o valoare totală de 5,7 miliarde dolari.

Liderii celor mai puternice 20 de state ale lumii din punct de vedere economic au fost de acord că țările lumii încep să-și revină din criza provocată de pandemia de coronavirus dar recuperarea este, cităm: „…inegală, extrem de incertă și supusă riscurilor ridicate de dezavantaj, inclusiv cele care decurg din reînnoirea focarelor de virus în unele economii, unele țări reintroducând măsuri restrictive de sănătate. Acest lucru subliniază nevoia urgentă de a controla răspândirea virusului, care este esențială pentru susținerea redresării economice globale.”

Ca măsuri imediate, liderii G20 au anunțat că vor fi folosite în continuare cât va fi necesar instrumentele de politică disponibile pentru protejarea vieților, a locurilor de muncă și a veniturilor cetățenilor dar și pentru sprijinirea redresării economice globale și sporirea rezistenței sistemului financiar.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă