Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lideri europeni discută despre înfiinţarea unui centru de solicitanţi de azil respinşi, în afara UE

Premierul Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, a afirmat marţi că poartă negocieri cu alţi lideri europeni despre înfiinţarea într-o ţară de pe continent, dar în afara Uniunii Europene, a unei tabere pentru solicitanţi de azil respinşi, relatează miercuri agenţia Reuters.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 06.06.2018 - 14:23

Potrivit media daneze, Germania, Olanda şi Austria figurează printre ţările implicate în discuţii şi există speranţa că un proiect-pilot iniţial ar putea deschide calea pentru un nou sistem european în domeniul azilului ce va oferi un control mai mare decât sistemul actual.

''Sunt optimist. Pe baza discuţiilor mele cu alţi lideri europeni - şi a dialogului ce are loc la nivel oficial - mă aştept să fim în măsură să facem primul pas în acest an'', a declarat Rasmussen într-un discurs care a marcat Ziua Constituţiei.

Convorbirile au loc direct între guverne europene, şi nu în cadrul UE, a precizat premierul danez pentru media locale.

''Sincer fiind, va fi într-o ţară care nu este pe lista cu destinaţii preferate ale migranţilor sau ale traficanţilor de fiinţe umane'', afirma Rasmussen în discursul său.

Afluxul în Danemarca de solicitanţi de azil care fug de război şi de violenţe din Orientul Mijlociu şi din alte regiuni a scăzut la circa 1.000 în primele patru luni ale acestui an, faţă de 21.000 în 2015. Comparativ cu ţările vecine Suedia şi Germania, Danemarca a oferit azil în general unui număr mai mic de persoane raportat la populaţia sa.

Rasmussen a refuzat să comenteze pentru media locale ce ţări ar putea găzdui o astfel de tabără, deşi el a spus că va fi într-un loc care ''nu este îndeosebi de atractiv'' pentru traficanţi. Biroul premierului a refuzat de asemenea să ofere mai multe informaţii, precizează Reuters.

Comentarii

loading...