16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalLidera opoziţiei din Belarus cere intervenția ONU

Lidera opoziţiei din Belarus cere intervenția ONU

„Noi, poporul belarus, avem nevoie de ajutorul Naţiunilor Unite pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi desconsiderării cinice a dreptului la demnitate umană în mijlocul Europei”, a spus Tihanosvkaia într-un discurs prin videoconferinţă adresat Consiliului de Securitate al ONU.

Svetlana Tihanosvskaia, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.

În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.

„Cerem Naţiunilor Unite să condamne utilizarea excesivă a forţei de către serviciile de securitate din Belarus împotriva protestatarilor”, a spus Tihanovskaia în discursul ei. Ea a solicitat sancţiuni individuale împotriva oficialilor din Belarus implicaţi în violenţe.

Cel puţin 7.000 de protestatari au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor din Belarus. Experţii în drepturile omului ai ONU susţin că au primit 450 de sesizări privind tortură şi abuz asupra protestatarilor în ultimele săptămâni.

 

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă