20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalLidera democraţilor din Congres, despre Trump: ,,Vreau să-l văd la închisoare"

Lidera democraţilor din Congres, despre Trump: ,,Vreau să-l văd la închisoare”

“Nu vreau să-l văd destituit, vreau să-l văd la închisoare”, a afirmat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, în timpul unei reuniuni în spatele uşilor închise, marţi, cu mai mulţi înalţi responsabili ai grupului său parlamentar, dintre care unii pledează în favoarea declanşării unei asemenea proceduri, potrivit site-ului Politico.

Democrata a afirmat că înţelege poziţia susţinătorilor – încă minoritari – ai unei destituiri, declarând totodată că încă nu este momentul potrivit pentru lansarea acestei proceduri, foarte impopulară în sondajele de opinie şi sortită deocamdată eşecului în Congres, din lipsă de susţinere suficientă din partea republicană.

“Ei s-au pus de acord asupra menţinerii tuturor opţiunilor pe masă”, a declarat pentru Politico o purtătoare de cuvânt a lui Pelosi, Ashley Etienne.

Democraţii dezbat asupra căii de urmat după publicarea, la 18 aprilie, a raportului procurorului special Robert Mueller asupra ingerinţei Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

După o lungă anchetă, el a conchis că nu a existat o înţelegere între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova, însă nu a ridicat suspiciunile privind amestecul lui în justiţie. Mueller nu a recomandat inculparea miliardarului republican, protejat de imunitatea sa prezidenţială.

Având majoritate în camera inferioară a Congresului, ce dispune de puternice puteri de investigaţie, democraţii au lansat la rândul lor o serie de anchete care îl vizează pe preşedintele Trump.

Nutrind temeri că o procedură de destituire ar putea diviza profund SUA în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2020, Nancy Pelosi îl acuză pe Donald Trump că a întreprins o “operaţiune de disimulare”, dar estimează că este nevoie în primul rând de “un dosar-beton”, care ar putea convinge dincolo de rândurile partizane.

Preşedintele comisiei judiciare din Camera Reprezentanţilor, Jerry Nadler, ar fi pledat în timpul reuniunii de marţi în favoarea declanşării unei anchete în vederea unei proceduri de destituire. Potrivit lui, raportul lui Mueller prezintă “numeroase dovezi de delicte de amestec în treburile justiţiei şi de abuz de putere”, a declarat el miercuri la CNN. Investigaţiile în curs “ar putea duce la o anchetă în vederea unei destituiri, vom vedea”, a punctat el.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă