17.3 C
București
luni, 16 iunie 2025
AcasăInternaționalLady Gaga în ROMÂNIA - vedeta DOARME în faţa hotelului

Lady Gaga în ROMÂNIA – vedeta DOARME în faţa hotelului

Cântăreaţa Lady Gaga a sosit în România şi se află în autocarul ce aparţine echipei sale, care este parcat în faţa hotelului la care urmează să fie cazată.

Cum este foarte obosită, artista nu a mai aşteptat să fie cazată la hotel, aşa că îşi face siesta în unul din autobuzele cu care a venit la Bucureşti, relatează Mediafax.

În faţa hotelului situat pe Calea Victoriei se află deja parcate trei autocare mari, pe care este inscripţionat textul „beat the street”.

Când se va trezi, Lady Gaga se va caza la hotel. Surse au declarat pentru Mediafax că, în mod cert, Lady Gaga va fi cazată la hotelul Hilton pe parcursul şederii sale în România.

Pe 16 august, Lady Gaga va concerta în faţa a peste 35.000 de fani din România. Înainte să vină în România, cântăreaţa a susţinut, marţi seară, un concert în Bulgaria, la Sofia.

Cele mai citite

Suspectul în atacul armat din Minnesota a fost prins

Urmărirea lui Boelter a fost descrisă drept cea mai mare vânătoare de oameni din istoria statuluiȘeful poliției din Brooklyn Park, Mark Bruley, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă