8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalJurnaliştii Reuters condamnaţi la şapte ani de închisoare în Myanmar au făcut...

Jurnaliştii Reuters condamnaţi la şapte ani de închisoare în Myanmar au făcut apel

În iunie, Wa Lone şi Kyaw Soe Oo au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare pentru că au încălcat legile din Myanmar, ei fiind acuzaţi că se aflau în posesia unor documente clasificate. Avocaţii susţin că, „prin faptul că au fost condamnaţi ca spioni, se ignoră dovezile clare privind o înscenare a poliţiei şi a fost încălcat principiul unui proces corect, acuzarea nu a dovedit în niciun fel elementele cheie ale infracţiunii”, se arată într-un comunicat semnat de Stephen J Adler, preşedintele şi redactorul-şef al Reuters.

„Contrar legii din Myanmar, cei care trebuie să aducă dovezi sunt Wa Lone şi Kyaw Soe Oo, nu acuzarea”, se arată în comunicat.

Wa Lone şi Kyaw Soe Oo au susţinut întotdeauna că sunt inocenţi şi că adevăratul motiv al arestării lor este faptul că au informat privind încălcările drepturilor omului din Myanmar faţă de minoritatea Rohingya. Verdictul din iunie a fost criticat de ONU şi de guverne din întreaga lume.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă