8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternaționalJunior PR Award premiază performanţa şi creativitatea tinerilor comunicatori

Junior PR Award premiază performanţa şi creativitatea tinerilor comunicatori

Forum for International Communications îi invită pe viitorii specialişti în PR să participe la a cea de-a IX-a ediţie a competiţiei Romanian PR Award, secţiunea Junior. Înscrierile se fac până vineri, 23 septembrie 2011.

 
Junior PR Award continuă un proiect devenit tradiţie, încurajând profesionalismul şi creativitatea studenţilor care aspira la o carieră în domeniul relaţiilor publice.

Înscrierea se face gratuit şi constă în conceperea unui campanii de PR, de maximum 1.000 de cuvinte, în limbile română şi engleză. Studenţii au deplină libertate în alegerea temei campaniei, dar trebuie să identifice probleme sau oportunităţi reale, pentru clienţi reali (companii, ONG-uri, instituţii de stat etc.). Vor fi apreciate acele proiecte cu obiective bine definite şi măsurabile, cu indicatori de evaluare, care vor reuşi să echilibreze planificarea şi cercetarea cu creativitatea. Lucrările pot fi realizate fie individual, fie în grupe de până la 3 membri, limita de vârstă fiind de 25 de ani.

„Junior PR Award este un prilej ideal de a exersa creativitatea, de a transforma o problemă într-o oportunitate, de a imagina instrumente eficiente pentru o campanie de succes, de a impune un stil simplu, accesibil categoriilor de public cărora ne adresăm”, precizează Dana Oancea, project manager al fundaţiei Forum for International Communications.

Cele mai bune proiecte vor fi premiate în cadrul Galei PR Award, la Palatul Parlamentului, în seara zilei de 27 Octombrie 2011. Finaliştii vor fi recompensaţi cu stagii de practică în domeniul PR şi peste 70 de cărţi de specialitate oferite de editurile Humanitas, Polirom, Brandient, Curtea Veche şi Fundaţia Post Privatizare.

 Mai multe detalii privind criteriile de jurizare la http://www.praward.ro/pr-award/junior-pr-award.html

Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă