12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalJulian Assange a făcut doi copii ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra,...

Julian Assange a făcut doi copii ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra, cu avocata sa

Australianul în vârstă de 48 de ani, a cărui extrădare este cerută de SUA în vederea judecării sale pentru spionaj, este tatăl a doi băieţi de doi şi respectiv un an, cu Stella Morris, în vârstă de 37 de ani, o avocată sa de origine sud-africană, notează AFP.

Cotidianul britanic a publicat pe site-ul său fotografii cu Assange şi fiii săi, precum şi un interviu cu Stella Morris, în care aceasta povesteşte între altele cum “s-a îndrăgostit” de el în 2015, dar şi că intenţionează să se căsătorească, potrivit Agerpres.

“Să te îndrăgosteşti într-un context în care toată lumea încearcă să vă distrugă viaţa este un fel de gest de rebeliune”, explică Morris, care face comparaţia cu dragostea “în vreme de război”.

Ea afirmă că a ales să dezvăluie existenţa celor doi copii, Gabriel şi Max, pentru că se teme ca viaţa lui Assange să “nu ia sfârşit” dacă rămâne la Belmarsh – închisoarea londoneză de înaltă siguranţă unde este deţinut – din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Assange a asistat la naşterea, la Londra, a celor doi copii prin legătură video, a menţionat ziarul, care mai precizează că cei doi sunt cetăţeni britanici şi şi-au vizitat tatăl în închisoare.

Justiţia britanică a suspendat până la 18 mai examinarea solicitării de extrădare a lui Assange, care este urmărit de SUA pentru că a difuzat, din 2010, peste 700.000 de documente clasificate privind activităţi militare şi diplomatice americane, mai ales în Irak şi Afganistan.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă