16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalJuan Guaido la Bogota, pentru a intensifica presiunea internaţională

Juan Guaido la Bogota, pentru a intensifica presiunea internaţională

Preşedinte autoproclamat al Venezuelei, recunoscut de către circa cincizeci de ţări, Guaido va participa în capitala columbiană la o reuniune a Grupului de la Lima, format din 14 naţiuni ale continentului, în majoritate ostile lui Nicolas Maduro, la putere din 2013 şi ai cărui adversari consideră realegerea lui drept frauduloasă.

Reuniunea, care va avea loc în prezenţa vicepreşedintelui american Mike Pence, vizează ca ”toate ţările din emisferă” să-i acorde lui Guaido ”cel mai puternic sprijin al lor, necesar tranziţiei în Venezuela”, a declarat săptămâna trecută preşedintele columbian Ivan Duque.

Potrivit deputatului venezuelean de opoziţie Julio Borges, care l-a reprezentat până în prezent, Juan Guaido, care a trecut vineri frontiera în Columbia, în pofida unei interdicţii de ieşire din Venezuela, ”va solicita o întărire a presiunilor diplomatice şi folosirea forţei împotriva lui Maduro”.

”Astăzi Venezuela se trezeşte cu o criză care ar fi putut să se atenueze ieri”, a declarat Guaido la sosirea sa la Bogota duminică seara.

Partizanii opoziţiei venezuelene s-au mobilizat sâmbătă pentru a cere intrarea în Venezuela a unui ajutor umanitar în majoritate american, constând în alimente şi medicamente, promis de Guaido, dar refuzat de Maduro, care denunţă o tentativă deghizată de intervenţie militară americană. După eşecul operaţiunii sale umanitare şi în timp ce numai o sută de membri ai forţelor armate au dezertat, Guaido a făcut apel sâmbătă la comunitatea internaţională ”să aibă în vedere toate eventualităţile”.

Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă