13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalJuan Guaido acuză militarii că ar intenţiona 'să fure' ajutorul umanitar

Juan Guaido acuză militarii că ar intenţiona ‘să fure’ ajutorul umanitar

‘Am primit informaţii de la anturajul înaltului comandament (militar) potrivit cărora ei nu doresc să decidă dacă să-l lase să treacă sau nu (ajutorul umanitar), ci cum să-l fure’, a declarat Guaido într-o conferinţă de presă la Caracas în cursul căreia a mulţumit celor 19 ţări europene care l-au recunoscut oficial luni.

‘Îl vor confisca pentru a-l distribui prin CLAP’, a acuzat el în aceeaşi declaraţie făcută luni seara, referindu-se la programul guvernamental de vânzare a alimentelor la preţuri subvenţionate în cartierele sărace.

Opozantul, care îl acuză pe Maduro de a fi ‘uzurpat’ puterea şi contestă rezultatul alegerilor în urma cărora liderul socialist a fost reales pentru un al doilea mandat, a făcut apel la ‘conştiinţa militarilor’ pentru ca ei să lase să treacă alimentele şi medicamentele, în timp ce ţara, odată cea mai prosperă din America Latină, se confruntă cu o penurie severă de produse de primă necesitate.

Juan Guaido a confirmat că ajutorul umanitar va fi colectat în Columbia şi în Brazilia, două ţări vecine Venezuelei, şi într-o insulă din Caraibe al cărei nume nu l-a dezvăluit.

SUA au declarat în weekend că vor participa la transportul ajutorului umanitar, la cererea liderului opoziţiei venezuelene.

Preşedintele Nicolas Maduro a refuzat în repetate rânduri trimiterea oricărui ajutor umanitar în Venezuela, un mijloc, potrivit lui, de a facilita o invazie militară condusă de SUA pentru înlăturarea sa de la putere. ‘Doriţi să ne transformăm patria într-o colonie de cerşetori? Noi respingem spectacolul ieftin al oligarhiei’, a declarat el luni.

Potrivit lui Juan Guaido, acest ajutor va fi destinat ‘într-o primă etapă celor mai săraci locuitori’, al căror număr este estimat între 250.000 şi 300.000 de venezueleni care, menţionează el, ‘sunt pe cale să moară’ de malnutriţie şi lipsă de medicamente. El a invitat de asemenea la o ‘mare mobilizare pentru a proteja acest ajutor umanitar’.

În confruntarea sa cu Nicolas Maduro, preşedintele parlamentului de la Caracas (35 de ani), susţinut de Washington şi circa 12 ţări latino-americane, precum şi de o mare parte a ţărilor europene, a lansat de la 21 ianuarie mai multe apeluri la manifestaţii împotriva guvernului. Această mişcare de protest s-a soldat cu circa 40 de morţi şi 850 de persoane arestate doar în prima săptămână de manifestaţii, potrivit ONU.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă