10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalJaponia: Taifunul Francisco a lovit insula Kyushu

Japonia: Taifunul Francisco a lovit insula Kyushu

Meteorologii au avertizat cu privire la riscul producerii de inundaţii, alunecări de teren şi ieşirea râurilor din matcă pe insulă, odată ce taifunul – al optulea din acest sezon – a atins luni zona de uscat în apropierea oraşului Miyazaki, în jurul orei locale 5:00 (19:00 GMT).

Pe moment nu au fost semnalate pagube sau victime.

Circulaţia mai multor trenuri a fost suspendată pe insulă şi circa 160 de zboruri au fost anulate, a raportat televiziunea NHK.

Potrivit Agenţiei meteorologice nipone, centrul furtunii se afla deasupra oraşului Hitoyoshi la ora 7:00, îndreptându-se spre nord-vest cu 25 km/h, însoţit de rafale de 144 km/h.

Agenţia a avertizat că furtuna ar putea genera valuri de până la 9 metri înălţime în jurul insulei Kyushu.

Până la 300 de milimetri de ploaie sunt prognozaţi pentru Kyushu până miercuri dimineaţă şi 250 de milimetri de ploaie ar putea fi înregistraţi în insula vecină Shikoku.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă