18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia, vulnerabilă în fața radicalismului islamic din zona mediteraneană extinsă

Italia, vulnerabilă în fața radicalismului islamic din zona mediteraneană extinsă

Indivizi radicalizaţi, printre care ”cibernauţi islamişti născuţi în Italia”, sau cel puţin vulnerabili unui proces de radicalizare au fost depistaţi în ţară în 2017, arată raportul. În consecinţă, ”ameninţarea (teroristă) în Italia rămâne concretă şi prezentă”.

Potrivit aceluiaşi document, o atenţie specială a fost acordată ”pericolului reprezentat de extremişti radicali de extracţie internă”, care pot acţiona din motive personale sau sub influenţa unor ”minţi teroriste” din afara ţării.

Prin istoria şi geografia sa, Italia rămâne cel mai expusă la tulburări şi evenimente geopolitice din zona mediteraneană mai vastă, care a cunoscut în anii din urmă conflicte de intensitate mică şi medie, afirmă raportul.

Cu toate acestea, Italia a început să resimtă în ultimii ani şi efectele critice ale unor evenimente care se produc mult mai departe de teritoriul său.

Per ansamblu, serviciul de informaţii italian consideră că ameninţarea teroristă este principala prioritate de securitate şi că ”radicalismul islamic rămâne o ameninţare de prim ordin, în pofida pierderilor semnificative suferite de Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic – n.r.)” în Irak şi în Siria.

Potrivit Ministerului de Interne, 257 de cetăţeni străini care trăiau în Italia au fost expulzaţi sub suspiciunea de radicalism religios începând din ianuarie 2015, dintre care 20 în 2018.

Pe lângă terorism, raportul serviciului de informaţii avertizează şi în legătură cu alte câteva potenţiale ameninţări la adresa securităţii ţării, printre care creşterea prezenţei unor grupări de extremă dreapta caracterizate de rasism şi intoleranţă. ”Noi grupări au fost înfiinţate, care au o bună implantare mai ales în rândul celor mai tineri”, iar celor mai bine organizate ”nu le lipsesc conexiunile cu reţele neonaziste feroce”, adaugă raportul.

În fine, documentul avertizează şi faţă de posibilitatea înmulţirii atacurilor cibernetice menite să influenţeze opinia publică şi opţiunile cetăţenilor, în perspectiva scrutinului legislativ de pe 4 martie, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă