14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalItalia a blocat o poziţie comună a UE privind recunoaşterea lui Juan...

Italia a blocat o poziţie comună a UE privind recunoaşterea lui Juan Guaido preşedinte al Venezuelei

Un oficial din cadrul Ministerului italian de Externe a declarat pentru ediţia italiană a agenţiei Reuters că Italia “nu îl recunoaşte deocamdată pe Juan Guaido preşedinte interimar”, precizând că Roma vrea totuşi noi alegeri prezidenţiale în Venezuela.

În afară de Italia, Grecia şi Irlanda manifestă, de asemenea, rezerve faţă de recunoaşterea lui Juan Guaido preşedinte interimar al Venezuelei. “Poziţia noastră este clară. Vrem alegeri libere şi corecte care să le permită cetăţenilor din Venezuela să ia o decizie democratică”, a declarat Simon Coveney, ministrul irlandez de Externe.

Italia şi Grecia au transmis acum câteva zile că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.

“Italia nu îl recunoaşte pe autoproclamatul preşedinte al Venezuelei Juan Guaidò. Este vorba de principiul noningerinţelor externe, recunoscut de Naţiunile Unite”, a declarat Manlio Di Stefano, secretar de stat în Ministerul italian de Externe, citat de TGcom24.Mediaset.it. “Noi suntem în totalitate împotriva ideii că o ţară sau un grup de ţări terţe ar putea determina politicile interne ale altui stat. În prezent, interesul cel mai mare este să evităm un război în Venezuela. Această greşeală a fost făcută în Libia şi toată lumea recunoaşte acest lucru. Trebuie să evităm acest lucru în Venezuela”, a subliniat oficialul italian.

La rândul său, Guvernul Greciei a avertizat, conform agenţiei ANSA, că nu vrea “o nouă Libie în America de Sud”. “Uniunea Europeană trebuie să asume un rol de mediere, nu să se ralieze iniţiativelor altor mari puteri”, a declarat Giorgios Katrougalos, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Atena.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă