6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: 45.000 de euro amendă pentru primarul din Milano

Italia: 45.000 de euro amendă pentru primarul din Milano

Giuseppe Sala, fost comisar al expoziţiei, era urmărit pentru două documente care ar fi fost antedatate la o licitaţie de anvergură în vederea construirii infrastructurii de bază a evenimentului. El a fost condamnat în final pentru un document legat de membrii comisiei însărcinate cu adjudecarea contractelor.

Parchetul ceruse 13 luni de închisoare pentru Sala.

Primarul a anunţat fără întârziere că nu va demisiona din post. “Îi asigur pe milanezi că voi rămâne primarul lor în cei doi ani care îmi rămân din mandat”, a declarat Sala.

El a adăugat că “o condamnare de acest gen, după şapte ani, pentru un viciu de formă fără niciun efect, îi va determina pe mulţi să nu mai vrea să se ocupe de treburile publice”, deplângând faptul că a fost judecat pentru ce a făcut cu toate că a “muncit atât” în slujba comunităţii.

În decembrie 2016, Giuseppe Sala a demisionat din postul de primar aflând că este vizat de o anchetă judiciară, dar numai pentru a reveni câteva zile mai târziu asupra deciziei, susţinându-şi nevinovăţia.

Avocaţii săi au subliniat că, “în pofida eforturilor şi asigurărilor procuraturii”, nimic nu dovedeşte că Sala a “participat la (luarea) deciziei” de a antedata documentele respective şi că şi-a dat seama ce semnează.

Celelalte trei persoane urmărite în acelaşi dosar, între care principalul său asistent la Expo 2015, au fost exonerate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă