14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalItalia: 40 de migranţi blocați pe nava Alan Kurdi

Italia: 40 de migranţi blocați pe nava Alan Kurdi

Conform site-urilor de monitorizare a traficului maritim, Alan Kurdi a navigat spre nord toată noaptea trecută şi s-a oprit joi la prânz la limita apelor teritoriale italiene.

Ministrul italian de interne Matteo Salvini, vicepremier şi lider al partidului de dreapta Liga, a acuzat “a N-a provocare în Mediterana din partea unei organizaţii neguvernamentale germane” şi i-a acuzat pe salvatori că se comportă “meschin”. El a semnat miercuri un decret prin care interzice intrarea navei în apele teritoriale ale Italiei, iar documentul a fost contrasemnat de miniştrii apărării şi transporturilor, reprezentanţi ai Mişcării 5 Stele, cealaltă formaţiune din coaliţia guvernamentală.

Salvini a subliniat că operaţiunea de salvare a avut loc mult mai aproape de Tunisia decât de Lampedusa. Organizaţiile neguvernamentale consideră însă insula italiană cea mai apropiată destinaţie sigură, deoarece Tunisia a oprit de mai multe ori migranţii pe mare, înainte de a-i repatria fără a le da ocazia de a cere azil.

Ministrul a blocat săptămâna trecută o navă a gărzii de coastă italiene în largul insulei Lampedusa. Migranţii pe care îi transporta au fost debarcaţi abia miercuri, după ce cinci state europene şi Biserica Catolică din Italia au acceptat să îi găzduiască.

Sea-Eye afirmă că migranţii de pe Alan Kurdi sunt originari din vestul Africii. Printre ei se află o gravidă, trei copii mici, un bărbat rănit de un glonţ şi doi supravieţuitori ai bombardamentului de la începutul lui iulie asupra lagărului de detenţie de la Tajoura, în apropiere de Tripoli, soldat cu moartea a zeci de migranţi.

În misiunea precedentă în largul coastelor Libiei, Alan Kurdi, cu baza actuală în Majorca, a salvat luna trecută 109 migranţi, care au fost debarcaţi în Malta.

Cu câteva zile înainte, o navă a unei alte organizaţii neguvernamentale germane, Sea-Watch, a forţat acostarea în Lampedusa pentru a debarca migranţii pe care îi salvase. Cetăţeana germană Carola Rackete, aflată la comandă, a fost arestată, însă o instanţă a decis ulterior să o elibereze. Nava Sea-Watch 3 a rămas însă sub sechestru.

 
 

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă