14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalIsraelul bombardează ţinte Hamas în Fâşia Gaza în urma unor tiruri de...

Israelul bombardează ţinte Hamas în Fâşia Gaza în urma unor tiruri de obuze

Potrivit presei locale, care citează surse în domeniul securităţii, avioane şi drone israeliene au atacat trei instalaţii aparţinând Hamas la Rafah şi Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza şi la Gaza. Niciun rănit nu a fost semnalat.

Aceste atacuri au avut loc la doar câteva ore după ce militanţii au lansat două rachete şi patru obuze de mortier din Fâşia Gaza către Israel, potrivit presei israeliene, care scrie că nu au provocat pagube sau răniţi.

Săptămâna trecută, militanţii palestinieni au lansat peste 140 de obuze şi obuze de mortier din Fâşia Gaza către Israel, care a răspuns prin 80 de atacuri aeriene vizând Hamas şi Jihadul Islamic.

Tensiunile s-au amplificat între israelieni şi palestinieni în Fâşia Gaza de la 30 martie, când palestinienii au organizat mitinguri în semn de protest, în cadrul unuii ”mare marş al întoarcerii”, la bariera israeliană de securitate. Potrivit unor surse medicale, 119 persoane au fost ucise, iar alte mii au fost rănite.

Mii de persoane au asistat sâmbătă la funeraliile unei tinere femei paramedic în vârstă de 21 de ani,  împuşcată vineri de către militari israelieni în timpul unor proteste la frontieră.

Corpul lui Razan al-Najjar, înfăşurat într-un steag palestinian, a fost purtat pe străzi de către protestatari, care au îndemnat la răzbunare.

Al-Najjar lucra ca paramedic în cursul protestelor.

După funeralii, protestatarii s-au dus la frontieră şi au trecut printr-un gard ghimpat, iar militarii israelieni au deschis focul şi i-au dispersat.

În total 15 protestatari palestinieni au fost răniţi prin împuşcare de către militari israelieni, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, Ashraf al-Qedra.

Aceste mitinguri la bariera israeliană de securitate, care au loc în contextul marcării a 70 de ani de la înfiinţarea Israelului ca stat, pledează în favoarea dreptului la întoarcerea palestinienilor pe pământuri – aflate în prezent în Israel – de pe care au fost alungaţi sau nevoiţi să fugă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă