10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalIranul este pregătit să facă „schimb total” de deținuți cu SUA

Iranul este pregătit să facă „schimb total” de deținuți cu SUA

‘După ce ne-am luat înapoi ostaticul în această săptămână, suntem deplin pregătiţi pentru un schimb total de prizonieri’, a transmis Zarif de la Istanbul într-un mesaj pe Twitter.

‘Acum mingea este în terenul SUA’, a adăugat el.

SUA şi Iran au procedat sâmbătă la un schimb de deţinuţi, între iranianul Massoud Soleimani şi americanul Xiyue Wang, într-un rar gest de cooperare între cele două state inamice.

Xiyue Wang, cercetător la Universitatea Princeton, era încarcerat de trei ani în Iran, iar Massoud Solemani fusese arestat la Chicago în urmă cu peste un an.

Schimbul a fost făcut în Elveţia.

Luni, într-o declaraţie distinctă, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran, Ali Rabiei, a afirmat că Iranul a căutat întotdeauna ‘un schimb integral’ de deţinuţi cu Statele Unite.

‘Suntem pregătiţi să cooperăm pentru returnarea tuturor iranienilor care sunt deţinuţi pe nedrept în America’, a declarat Rabiei, citat de agenţia de stat IRNA.

El a precizat că schimbul de prizonieri nu este legat de niciun fel de alte discuţii între Iran şi SUA, care ar fi posibile doar după ce Washingtonul ar ridica sancţiunile şi ar reveni în acordul nuclear semnat în 2015.

Washingtonul a cerut ca Teheranul să-i elibereze pe americanii aflaţi în detenţie în Iran, printre care Siamak şi Baquer Namazi, tată şi fiu, Michael R. White, veteran al Marinei SUA încarcerat anul trecut, şi Robert Levinson, fost agent FBI dat dispărut din 2007.

Câteva zeci de iranieni sunt încarceraţi în închisori americane, mulţi dintre ei pentru încălcarea regimului de sancţiuni.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă